Confidenţialitate


A început Sauna Fest 2022, cel mai mare festival al saunelor din lume, la Therme București! (P)


A început Sauna Fest 2022, cel mai mare festival al saunelor din lume, la Therme București! (P)

Therme București, cel mai mare centru de wellness din Europa anunță debutul ediției cu numărul 4 a celui mai mare festival al saunelor din lume și unicul de acest fel din România – Sauna Fest 2022. Timp de 3 săptămâni, între 3 si 23 octombrie, saunele tematice Therme devin scena a peste 250 de reprezentații spectaculoase susținute de unii dintre cei mai buni Aufguss Masters din lume.

Ce promite ediția din acest an  

Pentru prima oară de la debutul din 2017, Sauna Fest se va întinde pe o perioadă record de 21 de zile, devenind astfel singurul festival al saunelor din lume de o asemenea magnitudine. În total, 265 de momente artistice speciale se vor regăsi în program. În total, pe perioada Festivalului, vizitatorii vor beneficia de 700 de activitati si momente incluse in tariful de acces. Tot în premieră, ediția cu numărul 4 va reuni 45 de Aufguss Masters, campioni internaționali din țări precum Germania, Belgia, Olanda, Danemarca, Cehia, Marea Britanie, Slovacia și România. Programul complet Sauna Fest este disponibil aici. 

Desfășurat în perioada 3-23 octombrie, festivalul propune vizitatorilor o călătorie senzorială unică cu beneficii pentru minte și trup, în care arta, muzica și dansul,  uleiurile esentiale se întâlnesc în saune la peste 60 de grade Celsius. Avatar, Aladdin, Alice In Wonderland și Bohemian Rhapsody sunt doar câteva din cele mai evocative momente Aufguss care se vor desfășura la Sauna Fest 2022.

Multe dintre aceste spectacole în saună s-au bucurat deja de aprecierea și recunoașterea publicului internațional, în cadrul Campionatului Mondial de Aufguss WM din Olanda, acolo unde România a fost reprezentată de echipa de Aufguss Therme București, condusă de Cosmin Cîrîc (Wellness Director Therme București).

Aufguss: sănătate, emoție, culoare și spectacol la plus 60 de grade 

Cunoscute în toată lumea pentru efectele lor benefice asupra sănătății, precum îmbunătățirea sistemului cardio-vascular, a capacității pulmonare și a sistemului imunitar, saunele au apărut în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Finlanda si au rămas pana in prezent un adevarat refugiu pentru relaxare, detensionare, echilibrare si rasfat.

Ritualul Aufguss este o tehnică specială prin care un maestru wellness  folosește cuburi de gheață cu uleiuri esențiale naturale pentru a răspândi în mod egal aburul din saună cu ajutorul unui prosop, al unui evantai sau steag. Un Auguss Show – ceea ce vizitatorii vor experimenta la Sauna Fest – este un spectacol aparte în care maeștrii se folosesc de muzică, dans și povești inspiraționale pentru a reda adevărata emoție și culoare a unui ritual creat pentru simțuri.

Relaxare și wellbeing fără frontiere 

Într-o eră a în care totul se întâmplă pe repede înainte, relaxarea a devenit mai mult decât un trend, a devenit o necesitate. În acest sens, Therme București își propune să le ofere vizitatorilor săi un moment de respiro, o pauza cu efect de vacanta, o ambianta exotica unica  în care aceștia să evadeze ori de câte ori simt nevoie să se deconecteze de la agitația din jur. Acest aspect se reflectă și în statisticile centrului. Conform datelor din ultimele 12 luni, peste 20% dintre cei care au călcat pragul Therme sunt turiști străini pentru care distanța nu reprezintă un impediment când vine vorba despre un loc unic in lume ce ofera sănătate, relaxare și stare de bine la preturi accesibile si la cele mai inalte standarde de calitate.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…