
Cititorii de toate vârste sunt așteptați în perioada 7-23 martie 2025 la cea de-a treia ediție a Festivalului Cărților Deschise, organizat de Opera Comică pentru Copii în Grădina instituției. 15 edituri vor prezenta diverse titluri, iar festivalul va cuprinde ateliere interactive, lansări de carte și întâlniri cu autori contemporani.
Festivalul se adresează cititorilor de toate vârstele și include lansări de carte, dezbateri despre relația dintre literatură și cinematografie, ateliere tematice și vizionări de lungmetraje. 15 edituri vor fi prezente între 7 și 23 martie la Grădina OCC, iar printre autorii care vor participa la festival se numără Matei Vișniec, Ana Maria Lazăr și Deea State. Organizatorii anunță reduceri de 20% la toate titlurile din stoc pe toată durata festivalului.
Festivalul include și o dezbatere de tipul carte versus film și are drept subiect musicalul Matilda the Musical, nominalizat anul acesta la Premiile UNITER pentru Cel mai bun spectacol pentru copii.
Pe 8 martie, de la ora 11:00, publicul este invitat în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii la proiecția filmului Matilda (regia: Danny DeVito, subtitrat), inspirat de romanul lui Roald Dahl. Proiecția va fi urmată de o dezbatere interactivă. Biletele la film sunt disponibile pe bilete.ro și costă 10 lei, iar accesul la dezbatere este liber.
Vizitatorii Festivalului Cărților Deschise sunt invitați să doneze volumele pe care le-au citit deja și care astfel și-ar găsi locul în biblioteci din zone vulnerabile, pentru a încuraja lectura în special în rândul tinerilor.
Programul se desfășoară astfel: vineri, între orele 16:00-20:00, sâmbătă, între 10:00-20:00, duminică, între 10:00-16:00, iar accesul publicului este gratuit.
Premieră de operă: Hänsel și Gretel în Sala Mare
În perioada festivalului, pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii are loc premiera spectacolului Hänsel și Gretel, celebra operă a compozitorului Engelbert Humperdinck, regizată de Cristian Mihăilescu, iar biletele sunt disponibile pe bilete.ro.
Cardul OCC – Modalitatea de acces la activitățile din Grădina OCC
Cardul OCC este un card electronic lansat în premieră luna aceasta la Opera Comică pentru Copii pentru accesul la activitățile din Grădina OCC. Acesta funcționează pe bază de tichete OCC, iar fiecare tichet are valoarea de 3 lei și permite o gestionare mai simplă și rapidă a plăților pentru experiențele din cadrul festivalurilor Operei Comice pentru Copii. Cardul poate fi reîncărcat ori de câte ori este necesar și rămâne valabil până la 31 decembrie 2025.
Participanții la festival își pot cumppra cardul de la punctele de vânzare ale Magazinului OCC din incintă (Calea Giulești nr. 16), unde este disponibilă și opțiunea de reîncărcare.
Ateliere creative pentru copii
Pe durata Festivalului Cărților Deschise, copiii sunt invitați să își exprime creativitatea în cadrul unor ateliere tematice speciale. Folosind materiale precum hârtia reciclată și florile uscate, cei mici au ocazia să creeze obiecte pe care să le dăruiască celor dragi.
Printre activitățile propuse se numără:
- Felicitări personalizate – Copiii învață să creeze hârtie manuală, pe care o transformă în felicitări originale.
- Felicitări de 8 Martie – Cei mici realizează felicitări speciale dedicate mamelor.
- Cadouri plantate – Un atelier în care copiii confecționează cadouri ce vor crește în timp.
Festivalul Cărților Deschise – programul evenimentelor speciale incluse în cea de-a treia ediție
sâmbătă, 8 martie 2025
- ora 11, Sala Mare, +9 ani: proiecția lungmetrajului Matilda, ecranizare după romanul omonim de Roald Dahl, urmată de o dezbatere carte vs. film (Pro Video)
- ora 11, standul editurii Sofiami, +5 ani: atelierul Un cititor salvează lumea, susținut de Adina Chirica și Oana Bucur
- ora 17:30, Salonul Mozart, 5-10 ani: atelierul Foca Fega și bucuria poveștilor: atelier de lectură interactivă și scriere creativă, susținut de Claudia Oprescu (editura Univers)
duminică, 9 martie 2025
- orele 10-15, standul editurii Usborne, +3 ani: atelierul Magia culorilor: Pictură cu apă și degete, susținut de Roxana Ștefănoiu
- ora 11, Salonul Mozart, +5 ani: atelier de imaginație și de mișcare, susținut de Cristina Andone pe baza volumului său, Dar Motan (editura Nemira)
- ora 12:30, Salonul Mozart, +5 ani: atelierul Mirările copilăriei – Întrebări și răspunsuri jucăușe despre lumea din jur, susținut de Mihaela Suciu (editura Coresi) și atelierul Cum se scrie o carte?, susținut de Passionaria Stoicescu (editura Carminis)
- ora 12:30, Căsuța din Copac, +9 ani: dezbatere Micul Prinț, susținută de Mădălin Guruianu (Opera Comică pentru Copii)
vineri, 14 martie 2025
- ora 18, standul editurii Creator, +5 ani: întâlnire cu ilustratoarele Ana Maria Gălețeanu și Beatrice Andreea Gherghel
- ora 18:30, Salonul Mozart, +7 ani: lansare de carte: Superputerile nu sunt totul, de Teodora Ioana Păsărică-Mich (Asociația Exupery)
sâmbătă, 15 martie 2025
- ora 10, Căsuța din Copac, +8 ani: atelier de ilustrație susținut de Andrei Măceșanu, pe baza cărții Dani G. și castelul celor trei măgăruși, de Alex Moldovan (editura Arthur)
- ora 11, standul editurii Sofiami, +5 ani: atelierul Ella, iepurele și vântul de primăvară, susținut de Oana Bucur
- ora 11, Căsuța din Copac, +6 ani: atelier de lectură și ilustrație susținut de Ioana Nicolaie și Sidonia Călin, pe baza cărții Clopoțelul fermecat, de Ioana Nicolaie (editura Arthur)
- ora 12, Căsuța din Copac, +7 ani: prezentarea volumelor Aventura emoțiilor și Călătoria anotimpurilor, de Deea State, urmată de ateliere interactive (editura OrhiDeea)
- ora 12:30, Salonul Mozart, +8 ani: atelier de lectură susținut de Matei Vișniec, pe baza volumului său, Poezii de transformat visele în oglinzi; evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe (editura Arthur)
- ora 13, standul editurii Katarsis, +5 ani: atelierul Casa misterioasă – atelier de lectură și ilustrație, susținut de Daniela Olaru, pe baza cărții Ursulețul Pompon și casa din pădure, de Benjamin Chaud
- ora 14, standul editurii Katarsis, +5 ani: atelierul Reteța celui mai bun prieten – atelier de lectură și ilustrație, susținut de Daniela Olaru, pe baza cărții Cel mai bun prieten, de Olivier Tallec
- ora 16, Căsuța din Copac, +9 ani: atelierul de jurnalism Cine-i Albă ca Zăpada?, susținut de Ligia Necula (editura Casa Radio)
- ora 18, Căsuța din Copac, +9 ani: atelierul Basme vechi și basme noi, susținut de Mihai Mănescu, pe baza volumului său, Comoara lui Harap Alb (editura Humanitas)
duminică, 16 martie 2025
- ora 10, Căsuța din Copac, +5 ani: lansare de carte: Pățaniile lui Bulgăraș și Bulgăraș și căluțul năzdrăvan, de Ana Maria Lazăr (editura Creator)
- orele 10-15, standul editurii Usborne, +3 ani: atelierul Magia culorilor: Pictură cu apă și degete, susținut de Roxana Ștefănoiu
- ora 12, Căsuța din Copac, 6-9 ani: atelierul Vâj-Vâj prin călimară împreună cu Motocel și Cristina, susținut de Cristina Beatrice Preda (editura Creator)
- ora 13, standul editurii Katarsis, +5 ani: atelierul Casa misterioasă – atelier de lectură și ilustrație, susținut de Daniela Olaru, pe baza cărții Ursulețul Pompon și casa din pădure, de Benjamin Chaud
- ora 14, standul editurii Katarsis, +5 ani: atelierul Reteța celui mai bun prieten – atelier de lectură și ilustrație, susținut de Daniela Olaru, pe baza cărții Cel mai bun prieten, de Olivier Tallec
vineri, 21 martie 2025
- ora 17, standul KidKit EDU, +5 ani: atelierul Învață literele cu Elepanda, susținut de Daria Benghea Mălăieș, Cătălin Zestran și Iris Nuțu
sâmbătă, 22 martie 2025
- ora 11, Căsuța din Copac, +9 ani: atelierul de lectură și ilustrație susținut de Adina Rosetti și Oana Ispir, pe baza cărții Aiurea-n tramvai, de Adina Rosetti (editura Arthur)
- ora 12, standul KidKit EDU, +5 ani: atelierul Învață literele cu Elepanda, susținut de Daria Benghea Mălăieș, Cătălin Zestran și Iris Nuțu
- ora 11:30, Salonul Mozart, +7 ani: atelierul Povești din Pădurea Muzicală: atelier de muzică clasică și poveste, susținut de Cristina Andone (editura Nemira)
- ora 12:30, Căsuța din Copac, +8 ani: atelier de ilustrație susținut de Andrei Damian, pe baza cărții Plictisitoarea vacanță de vară a fraților Rățoi, de Dan Coman (editura Arthur)
- orele 16-21, standul editurii Usborne, +3 ani: atelierul Magia culorilor: Pictură cu apă și degete, susținut de Roxana Ștefănoiu
duminică, 23 martie 2025
- ora 10:30, standul KidKit EDU, +5 ani: atelierul Învață literele cu Elepanda, susținut de Daria Benghea Mălăieș, Cătălin Zestran și Iris Nuțu
- ora 12, Căsuța din Copac, +7 ani: prezentarea volumului Povești adevărate din străbuni, de Elena Nane (editura Cărțile Tango)
- ora 12:30, Salonul Mozart, +7 ani: prezentarea Descoperă poveștile inventatorilor români de la autorii Corint, susținută de Sorin Turturică și Alina Bâltâc (editura Corint).
Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură subordonată Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București, este condusă din 2014 de soprana Felicia Filip. Instituția oferă spectacole variate de operă, balet, musical și teatru muzical, dar și proiecte inovatoare precum festivaluri, Atelierele „Micul Artist”, „Magazinul OCC”, tururi ghidate, petreceri tematice, escape room, aventuri interactive și programe de voluntariat.
Sursa foto: Facebook / Opera Comica pentru Copii