Confidenţialitate


A fost găsit și al treilea turist dispărut în munții Făgăraș


A fost găsit și al treilea turist dispărut în munții Făgăraș

Mai multe survoluri care au avut loc marți și miercuri au dus la indicii clare asupra zonei în care și-au pierdut viața cei trei turiști din Iași, care au plecat într-o excursie în Munții Făgăraș, pe 30 martie.

Căutătorii au depistat marți două trupuri neînsuflețite, iar miercuri l-au găsit și pe cel de-al treilea, în zona Muchia Sâmbetei, la peste 2000 de metri altitudine.

Din cât s-a putut reconstitui până acum, căutătorii bănuiesc că primul care a căzut pe versantul estic al Muchiei Sâmbetei a fost tănărul de 18 ani.

Când ar fi încercat să ajungă la el, tatăl său și cel de-al treilea membru al grupului ar fi putut cădea împinși de vântul puternic, având aceeași soartă tragică.

Operaţiunea de extragere a celor trei este extrem de anevoioasă.

Ca și la căutări, intervenția terestră este aproape imposibilă din cauza riscului crescut de avalanșe.

Salvamontiștii au fost transportați pe calea aerului până într-o zonă apropiată de locul în care au fost văzute cadavrele, iar de aici aceștia încearcă să ajungă la trupurile neînsuflețite.

Prognoza meteo este în schimbare, operațiunea putând fi sistată în cazul în care vremea rea va pune în pericol și viețile celor care intervin.

Operațiunea de recuperare a trupurilor neînsuflețite a celor trei persoane declarate dispărute în Munții Făgăraș continuă.

Echipele mixte trebuie să ajungă și să reușească extragerea acestora de pe versanții Muchiei Sâmbetei, zonă extrem de periculoasă, care este supusă acum și riscului de avalanșă.


Ultimele stiri
Luca Niculescu începe azi negocierile cu partidele pentru formarea Guvernului

OMS solicită Rusiei să ofere informații despre cazurile de ciumă raportate în Siberia | AUDIO

Bulgaria cheamă România și Turcia la consultări după atacurile din Marea Neagră asupra unor nave comerciale | AUDIO

Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Adoratorii Lupului lui Dumnezeu nu sunt extremiști

Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează