Confidenţialitate


A fost descoperita o exoplaneta de culoarea albastru cobalt


Cu ajutorul telescopului spaţial Hubble astronomii au reuşit să determine culoarea exactă a acelui corp ceresc. Cercetătorii au măsurat cantitatea de lumină reflectată de suprafaţa exoplanetei, o proprietate denumită ‘albedo’.

Culoarea albastră a planetei nu provine însă de la reflexia unui ocean tropical. Ea este cauzată de o atmosferă ceţoasă şi turbulentă, compusă în principal din hidrogen şi încărcată cu particule de silicat, care difuzează o lumină albastră.

Exoplaneta este situată la o distanţă de 63 de ani-lumină de planeta noastră (600.000 de miliarde de kilometri), în constelaţia Vulpea.

Este o uriaşă gazoasă, pe care nu se poate locui.

Atmosfera ei schimbătoare este toridă, cu temperaturi de peste 1.000 de grade Celsius. Pe planeta sufla vântul cu viteze de peste 7.000 de kilometri pe oră.

HD 189733b este una dintre exoplanetele cele mai apropiate de Terra, care pot fi observate atunci când trece prin faţa stelei sale.

Exoplaneta parcurge un ocol complet în jurul stelei sale în 53 de ore şi este de aproximativ 10% mai mare decât Jupiter.


Ultimele stiri
Incident grav în Timiș: un băiat de 13 ani a fost rănit dupa ce a fost lovit la…

Peste 2.800 de sancțiuni, în valoare de peste un milion de lei, au fost aplicate în cea mai…

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte la această ora în şedinţă, social-democraţii urmând să decidă…

Simulările probelor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a încep de luni. Totuși, aproape 130 de școli…

Restricții de trafic pe DN1, pe sensul de mers București-Ploiești din cauza unui incendiu care a izbucnit, duminică…

„Manifest pentru Educație”: sub acest motto au avut loc proteste ale studenților, ieri, în mai multe orașe. În…

Formula 1 a anulat două curse programate luna viitoare în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din regiune |…

Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…