Confidenţialitate


A fost adoptată Declarația Summitului de la Sibiu


A fost adoptată Declarația Summitului de la Sibiu

Șefii de stat și guverne din statele membre UE au adoptat Declarația de la Sibiu cu privire la viitorul Uniunii Europene, în cadrul Summitului de la Sibiu. Înaintea lucrărilor reuniunii liderilor europeni, președintele Klaus Iohannis a afirmat că a contribuit și el „un pic la document”.

Declarația conține zece angajamente printre care o singură Europă, uniți la bine și la greu, protejarea democrației și a statului de drept și apărarea unei singure Europe.

“Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități”, se arată în declarație.

Declarația face, de asemenea, referire și la principiul unității, reiterând angajamentul de a “sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison”.

“Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.”, se mai arată în declarație.

Liderii UE își mai iau angajamentul să “obțină rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante” și să continue să acorde atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățeni.

Alte puncte menționate în declarație mai sunt respectarea principiului echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, protejarea viitorului următoarelor generații de europeni, protejarea propriilor cetățeni și colaborarea cu partenerii internaționali.

“Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice”.


Ultimele stiri
Dâmbovița: 50 de persoane din localitatea Cornești, evacuate de urgență pe o rază de 800 de metri, în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează