Confidenţialitate


A comis Traian Băsescu o infracţiune prin declaraţia la adresa Gabrielei Firea?


A comis Traian Băsescu o infracţiune prin declaraţia la adresa Gabrielei Firea?

Fostul președinte Traian Băsescu a mers astăzi la Parchetul General unde i s-a pus în vedere faptul că este urmărit penal pentru comiterea infracțiunii de șantajare a senatorului PSD Gabriela Vrânceanu Firea. Anul trecut aceasta a condus Comisia specială de investigații privind creditul luat de familia Băsescu pentru achiziționarea terenurilor de la Nana iar între Firea și Băsescu a avut loc un soi de sfadă publică pe care se și bazează actualul dosar împotriva fostului președinte. Cum declarațiile au fost făcute la televizor propun să ascultăm cu toții din nou exact amenințarea pe care Traian Băsescu a adus-o în mod public Gabrielei Vrânceanu Firea.

La audierile de astăzi Traian Băsescu nu a făcut nicio declarație în fața procurorilor doar i s-a comunicat faptul că este urmărit penal și a cerut un termen pentru a putea studia dosarul. Aceste fapte sunt ciudate în sine, pentru că dosarul, bănuiesc eu, constă doar în această declarație, și, eventual în plângerea făcută de d-na Gabriela Vrânceanu Firea.

Înainte de a începe dezbaterea de astăzi eu o să vă citesc articolul din codul penal referitor la șantaj, iar pentru că faptele sunt publice o să vă întreb pe dumneavoastră dacă fostul președinte riscă sau nu s-ajungă în pușcărie.

Zice așa:

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Nu știm exact cum vor face dacă vor face încadrarea procurorii dar vă pot preciza faptul că În acest caz poate fi vorba și de un interes nepatrimonial și de un interes patrimonial. Fostul președinte urmărea obținerea unui credit pentru achiziția unui teren . Acesta este folosul patrimonial ce-ar fi putut fi împiedicat de către comisia de anchetă. Folosul nepatrimonial se referă la reputația publică a fostului președinte împotriva căruia a fost constituită o comisie de anchetă.

Și acum vă întreb pe dumneavoastră, ascultătorii România în Direct: Considerați că fostul președinte a comis într-adevăr o infracțiune prin această declarație împotriva Gabrielei Vrânceanu Firea , sau doar e vorba de o ieșire nepotrivită, în cel mai rău caz o mârlănie. Nu este prea mult începerea urmăririi penale împotriva unui fost președinte pentru o declarație și publică pe deasupra făcută? Dar ce credeți, Traian Băsescu își dorește să ajungă în fața instanței sau ar prefera ca procurorii să închidă cazul?

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-a-comis-traian-basescu-o-infractiune-impotriva-gabrielei-firea-18-03-2015?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct”]


Ultimele stiri
Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO