Confidenţialitate


A căzut tavanul unui birou al Poliţiei de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani


A căzut tavanul unui birou al Poliţiei de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani

Bucăți de tencuială au ajuns peste documente, acoperişul fiind şubrezit de la ploile din ultimii ani.

Sindicaliştii Europol au postat fotografii cu tavanul prăbușit și acuză subfinanţarea Ministerului Afacerilor Interne.

Nu doar lipsa toaletelor şi a apei curente sunt problemele cu care se confruntă Poliţia Română.

În alte trei birouri din clădirea IPJ Botoșani,  colegii stau cu găleţile când plouă, mutând documentele şi echipamentele dintr-un loc în altul pentru a nu fi distruse- afirmă sindicaliștii din poliție. Ei spun că sunt multe alte astfel de situații la nivel naţional iar pericolul de a le cădea tavanul în cap la serviciu e din ce în ce mai des întâlnit.

De partea cealaltă, reprezentanţii IPJ Botoşani spun că imobilul respectiv se află în reparaţii și că lucrările se vor termina peste două luni iar poliţiştii care lucrau acolo au fost mutaţi în alte birouri.

În plus, la momentul prăbuşirii tavanului, în încăperea respectivă se afla un singur poliţist, care nu a fost rănit.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…