Confidenţialitate


A 4-a zi a pompierilor români în Grecia | VIDEO


A 4-a zi a pompierilor români în Grecia | VIDEO

Pompierii din România și Moldova fac echipă în Grecia. În cea de-a patra zi, acțiunile de stingere a incendiilor vor continua cu 6 mașini de stingere, 2 cisterne și 1 dronă, în zona Spathari. Din cauza caniculei, pompierii își predau turele la 6 ore.

Totodată, șase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

Marți, forțele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova au sosit în Grecia, în baza de operații a pompierilor militari români. 25 de pompieri care încadrează 4 autospeciale de intervenție s-au alăturat pompierilor salvatori din România, în vederea sprijinirii acestora în lupta cu incendiile de vegetație și fond forestier care au pus stăpânire pe mai multe zone de pe teritoriul elen.

Autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.

În mod permanent se menține legătura cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români și moldoveni.

Având în vedere temperaturile ridicate și condițiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează