Confidenţialitate


80% din regiunea Lugansk, sub controlul ruşilor. Ucrainenii speră la o încetare a focului de Paște, pentru a evacua oamenii din zonă


80% din regiunea Lugansk, sub controlul ruşilor. Ucrainenii speră la o încetare a focului de Paște, pentru a evacua oamenii din zonă

80% din regiunea Lugansk se află sub controlul ruşilor, a anunțat miercuri seară guvernatorul regional, într-un mesaj pe Telegram. Sunt lupte intense de săptămâni întregi în această zonă din estul Ucrainei, iar bombardamentele s-au înmulţit.

La începutul războiului, pe 24 februarie, separatiştii auto-proclamatei “Republici Populare Lugansk” controlau aproximativ 30% din regiune. Se estimează că aproximativ 70.000 de locuitori au rămas în zonă.

Dacă duminică va fi convenită o încetare a focului cu ocazia Paştelui ortodox, autorităţile vor folosi acest prilej cât mai mult posibil pentru evacuări şi livrări de ajutoare, spun autoritățile locale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat miercuri că Ucrainei i-a fost transmis un proiect de pace, însă fără să precizeze condițiile cerute de Rusia pentru încheierea conflictului sau dacă acestea s-au schimbat.

Citat de Reuters, preşedintele Zelenski susține că nu a văzut nimic în legătură cu documentul pe care Moscova spune că l-a trimis Kiev-ului referitor la negocierile de pace dintre cele două ţări.

Între timp, Kiev-ul propune Moscovei o „sesiune specială de negocieri” la Mariupol, oraşul-port asediat de la Marea Azov, pentru a salva „civili şi militari”.

După săptămâni de lupte, Mariupol este pe punctul de a cădea în mâinile forţelor ruse, care şi-au intensificat atacurile, potrivit unuia din comandanţii militari ucraineni asediaţi în uzina Azov-stal.

Un mic convoi de autobuze cu civili din Mariupol ar fi plecat dintr-un punct de evacuare către teritoriul controlat de Ucraina, scrie The Guardian. Anterior, autoritățile ucrainene anunțaseră că speră să evacueze aproximativ 6.000 de persoane în baza unui acord cu Rusia.

De asemenea, forțele NATO s-ar putea implica în crearea unui astfel de coridor, spune un oficial american.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează