Confidenţialitate


8 români răniţi într-un accident rutier produs în Ungaria


8 români răniţi într-un accident rutier produs în Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, duminică seară, că accidentul rutier produs în cursul acestei zile pe drumul naţional 42 din judeţul Hajdu-Bihar, din Ungaria, incident în care au fost implicate două autovehicule înmatriculate în ţara noastră, este în atenţia Consulatului General al României la Gyula.

“Oficiul consular a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la identitatea persoanelor afectate şi starea de sănătate a acestora. Conform datelor preliminare obţinute de reprezentanţii oficiului consular, opt cetăţeni români au fost răniţi în urma accidentului. Dintre aceştia, şase au primit îngrijiri la faţa locului, iar ceilalţi doi au suferit răni grave şi au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă pentru asistenţă medicală de specialitate”, a precizat MAE, la solicitarea Agerpres.

Conform sursei menţionate, o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, în regim de urgenţă, la locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară. De asemenea, echipa consulară se va deplasa şi la unitatea medicală unde au fost transportaţi cei doi cetăţeni români pentru a obţine informaţii cu privire la starea acestora de sănătate.

Ancheta cu privire la circumstanţele producerii accidentului este în desfăşurare.

Consulatul General al României la Gyula continuă monitorizarea cazului, menţine legătura cu autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, potrivit MAE.


Ultimele stiri
A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează