Confidenţialitate


7 militari răniţi în accidentul din Argeş, transferaţi la Bucureşti


7 militari răniţi în accidentul din Argeş, transferaţi la Bucureşti

Cei 7 militari transportaţi iniţial la Spitalul Câmpulung în urma accidentului petrecut la Dâmbovicioara, unde un camion militar a căzut într-o prăpastie, au fost transferaţi peste noapte la Spitalul Militar Central, a declarat – la Antena 3 – secretarul de stat Mircea Duşa.

Alţi doi militari răniţi, care se află la Spitalul Judeţean Braşov cu răni uşoare, vor rămâne acolo, deocamdată.

Directorul Spitalului Câmpulung a declarat că militarii aflaţi la această unitate medicală nu au leziuni care să le pună vieţile în pericol, toţi fiind conştienţi.

‘Au leziuni ortopedice, nu au leziuni craniene sau la coloană’, a spus Grigore Stănescu, citat de News.ro.

În accident au murit 3 militari.

Camionul care îi transporta spre Câmpulung, după un exerciţiu, s-a răsturnat într-o prăpastie. Trupurile celor 3 au fost prinse sub motorul vehiculului.


Ultimele stiri
Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează