Confidenţialitate

60 de ani de la naşterea lui Michael Jackson

Michael Jackson, supranumit Regele muzicii pop, s-a născut pe 29 august 1958. Astăzi ar fi împlinit 60 de ani.

S-a născut în orăşelul american Gary, din statul Indiana. Părinţii, Katherine Esther şi Joseph Walter, au avut 9 copii: băieţii Michael, Tito, Jermaine, Marlon, Randy şi Brandon (a murit la puţin timp după naştere) şi fetele Rebbie, La Toya şi Janet.

În 1964, când avea 6 ani, Michael şi fratele său Marlon intră în formaţia Jackson Brothers. Din trupă făceau parte deja fraţii mai mari: Jackie, Tito şi Jermaine. Iniţial, Michael cânta la conga şi tamburină. Avea să treacă destul de repede la backing-vocals şi va participa la spectaculoasele numere de dans ale trupei.

După ce împlineşte 8 ani, Michael Jackson devine solistul trupei, alături de fratele său mai mare Jermaine. Este şi momentul în care trupa îşi schimbă numele din Jackson Brothers în Jackson 5.

Primul album solo al lui Michael Jackson a apărut în 1972. Se numea “Got to be there” şi Michael avea pe atunci 14 ani.

Albumul “Off the Wall”, primul material discografic de succes al lui Michael Jackson, s-a lansat în august 1979. Producătorul albumului era legendarul muzician Quincy Jones. Trei dintre piesele albumului erau scrie chiar de Michael Jackson. Cea mai apreciată avea să devină “Don’t Stop ‘till You Get Enough”. Single-ul i-a adus lui Michael un disc de platină şi un premiu Grammy.

Michael Jackson a avut o carieră impresionantă, a reușit să impună noi standarde în muzică și a stabilit recorduri pe care nici artiștii de azi, având la dispoziție infinit mai multe modalități de promovare și de ajunge la un număr mai mare de fani, nu reușesc să le doboare.

Mișcările de dans create de Michael Jackson, versurile pieselor sale, dar și controversele care i-au urmărit viața l-au ținut pe artist mereu în prima linie a showbizului internațional.

Michael Jackson este unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame.

Este deţinătorul a 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A. (American Music Awards), 12 premii W.M.A. (World Music Awards), 17 single-uri ce au urcat pe locul 1 în Statele Unite.

Artistul s-a stins din viața la vârsta de 50 de ani, în reședința lui din California, în urma unui stop cardiac provocat de o supradoză cu un anestezic foarte puternic. Faimosul artist avea trei copii: Michael Joseph Jackson Jr., Paris Michael Katherine Jackson şi Prince Michael Jackson II.