513 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare

Ștefan cel Mare, devenit Ștefan cel Mare și Sfânt după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, a fost domnitorul Moldovei între anii 1457 și 1504.

S-a născut în 1433, la Onești și s-a stins din viață pe 2 iulie 1504, la Suceava, fiind înhumat la Mănăstirea Putna.

Din epocă există păstrat un singur portret al lui Ștefan cel Mare, în Tetraevangheliarul de la Mânăstirea Humor (1474). În carte el este ilustrat ca un om scund, suplu, îmbrăcat cu o manta domnească împodobită cu pietre preţioase şi semipreţioase, cu o coroană voievodală pe cap.

A ctitorit 40 de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. În funcție de sursă, numărul însă variază între 36 și 44. Legenda spune că, în cei 47 de ani de domnie, a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri şi împodobite cu Sfinte Evanghelii şi cărţi, cu epitafuri şi veșminte de brocarturi scumpe, cu cădelniţe şi sfeşnice de aur.

Dacă între anii 1457-1487 a ridicat cetăţi şi fortificaţii, între anii 1487-1504 a ridicat biserici şi mânăstiri. Majoritatea au fost ridicate pe locul unor construcţii mai vechi sau în continuarea unor lăcaşe existente.

Dintre cei zece copii pe care i-a avut, doar trei au fost fete. A fost căsătorit de mai multe ori. A doua soţie, Evdochia de Kiev, i-a dăruit trei copii (Elena, Iliaş şi Bogdan), care însă au murit în timpul vieţii tatălui lor.