Confidenţialitate


5000 de spectatori au participat la evenimentul Filme în aer liber la Constanța, în condiții de distanțare socială


5000 de spectatori au participat la evenimentul Filme în aer liber la Constanța, în condiții de distanțare socială

Un nou sezon al evenimentului Filme în aer liber la Constanța a avut loc în Parcul Tăbăcăriei, în perioada 4-16 august.

Filme în aer liber la Constanța a adus pe marele ecran o selecție specială ce a cuprins unele dintre cele mai bune filme cu magie și muzică și filme pentru copii și familie din toate timpurile.

Pe lângă programul de cinema, spectatorii au avut ocazia să participe și la alte activități, precum ateliere de jonglerie și spectacole de percuție și magie, led dance și performance-uri inedite. Evenimentul a atras un număr de 5.000 de spectatori, în condiții sigure, conform normelor de distanțare socială.

Filmele care au făcut parte din programul de anul acesta au fost MAREA HOINĂREALĂ (r. Joel Coen), WALK THE LINE – POVESTEA LUI JOHNNY CASH (r. James Mangold), LA VIE EN ROSE – povestea vieții lui Edith Piaf (r. Olivier Dahan), îndrăgitul musical GREASE (r. Randal Kleiser), MOULIN ROUGE (r. Baz Luhrmann), ARIZONA DREAM (r. Emir Kusturica), THE DARK KNIGHT (r. Christopher Nolan), CHOCOLAT (r. Lasse Hallström), STARDUST (r. Matthew Vaughn), AMÉLIE (r. Jean-Pierre Jeunet) și două pelicule pentru întreaga familie – MARY POPPINS, (r. Robert Stevenson) și animația irlandeză BRENDAN ȘI SECRETUL DIN KELLS (r. Tomm Moore).

“Pentru mine a fost o bucurie să am această colaborare cu o echipă excepțională, care pune foarte mult suflet în organizarea unui eveniment și tocmai de aceea ele capătă o nuanță artistică de talie națională. Publicul a fost unul cu o energie extraordinară, lucru care pentru un artist este esențial.

Evenimentul a fost un succes total. De-abia aștept colaborările viitoare, pentru ca există o chimie între dedicarea mea într-un spectacol și sufletul pe care toată echipa organizatoare îl investește”, a declarat magicianul Teo de la Teo Magic Show.


Ultimele stiri
Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO

USR propune desființarea admiterii paralele la liceu. Ministrul interimar al Educației, nici pro, nici contra. Toate propunerile formulate…

Un al doilea suspect ucrainean în cazul exploziilor Nord Stream, arestat în Croația. Va fi extrădat în Germania…

Neamț: Bărbatul acuzat că ar fi ucis un câine a fost arestat pentru 30 de zile. Fapta a…

Cardul de sănătate nu dispare de la 1 septembrie. Ce se schimbă odată cu lansarea platformei „E-Sănătatea Mea”…

Europenii produc tot mai multă înghețată. Germania este principalul producător, în timp ce Franța exportă cel mai mult…

Alexandra Zară, demisă după scandalul azilelor din Bihor, a ajuns consiliera primarului PSD din Sectorul 2 | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează