Confidenţialitate


50 de milioane de conturi Facebook, vulnerabile în fața unei breşe de securitate


50 de milioane de conturi Facebook, vulnerabile în fața unei breşe de securitate

Compania americană Facebook a anunțat, vineri că aproximativ 50.000.000 de utilizatori ai reţelei de socializare au fost vulnerabili din cauza unei breşe de securitate.

Atacatorii au reușit să se folosească de o vulnerabilitate și au putut prelua controlul asupra conturilor utilizatorilor, a precizat grupul, care însă nu știe cu exactitate în acest moment și exact care au fost conturile vizate.

Breşa a fost descoperită încă de marţi și reparată, a anunţat Facebook.

Incidentul este anchetat.

Utilizatorilor care ar fi putut să fie afectaţi li s-a cerut să se reconecteze vineri.

”Abia am început ancheta, nu am stabilit încă dacă aceste conturi au fost utilizate în mod abuziv sau au fost accesate alte informaţii. Nu ştim nici cine se află în spatele acestor atacuri şi nici de unde au loc. Viaţa privată şi securitatea oamenilor este incredibil de importantă şi ne pare rău că s-a întâmplat acest lucru”, a spus şeful securităţii grupului, Guy Rosen.


Ultimele stiri
Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează