Confidenţialitate


5 rețineri în ‘dosarul Pitești’


Edilul Piteştiului, Tudor Pendiuc, fiica acestuia, oamenii de afaceri Valentin Vişoiu si Constantin Scarlat şi un al 5-lea suspect au fost reţinuti pentru 24 de ore.

Dosarul de corupţie priveste acordarea unor contracte de achiziţii publice, prejudiciul adus municipalităţii fiind estimat la un milion de euro.

Faptele de corupţie anchetate de procurori vizează perioada 2007-2014, mai precis activitatea de transport public de persoane, realizată de o asociere de firme, între care una deţinută de Consiliul Local Piteşti şi două firme private.

Societăţile ar fi urmat să pună la dispoziţie 80 de autobuze, insa nu deţineau vehiculele aşa cum prevedea caietul de sarcini. Pentru a gira încheierea şi derularea contractului, primarul Tudor Pendiuc ar fi primit de la administratorul celor două firme bani şi bunuri, inclusiv o locuinţă – pentru fiica sa – într-un cartier rezidenţial din Capitală. Ema Pendiuc este acuzată de complicitate la luare de mită.


Ultimele stiri
Timiș: Fosta prefectă Elena Micicoi, reținută de procurorii europeni sub acuzații de fraudă cu fonduri europene | AUDIO

Alexandru Rafila, purtătorul de cuvânt al PSD, despre Siegfried Mureșan: „Nu cred că este cea mai fericită desemnare…

Kelemen Hunor, după ce Siegfried Mureșan a fost desemnat premier: UDMR va fi partener în demersul premierului desemnat…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan: „Am luat act cu…

Cine este Siegfried Mureșan, noul premier desemnat

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul liberal anunță că acceptă propunerea | VIDEO

Constanța: Dezastru în depozitele ARSVOM la peste trei luni de la explozia unei drone maritime în Portul Constanța.…

Suedia: Premierul Ulf Kristersson a demisionat după ce partidul său a fost învins la alegerile parlamentare de social-democrați

Donald Trump amenință UE cu „taxe vamale foarte mari” după ce Ursula von der Leyen i-a propus Canadei…

Ambasada Ucrainei în România anunță că face verificări în cazul școlii cu predare în limba română din Orlivka,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează