Confidenţialitate


4 reținuți în cazul agresării celor doi jurnaliști și a activistului de mediu


4 reținuți în cazul agresării celor doi jurnaliști și a activistului de mediu

Patru persoane au fost reținute vineri seară în dosarul penal deschis de polițiștii din Vatra Dornei pentru cazul de agresiune împotriva a doi jurnaliști și a unui activist de mediu din județul Suceava. Incidentul, larg mediatizat, a avut loc în timp ce activistul de mediu și cei doi jurnaliști filmau un documentar internațional despre tăierile ilegale de pădure din România.
Ancheta privind agresiunea împotriva celor trei persoane a demarat joi după-amiază și s-a prelungit până aseară. La audieri au fost aduse nu mai puțin de 12 persoane care ar fi participat la agresiune. În final, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv purtare abuzivă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, cele patru persoane vor fi prezentate astăzi în fața unui judecător cu propunere de arestare preventivă.
Bărbații reținuți, alături de alți indivizi, i-au atacat și bătut pe jurnalistul și regizorul Mihai Dragolea, pe activistul de mediu Tiberiu Boșutar și pe încă un însoțitor al acestora. Agresiunea s-a petrecut într-o pădure proprietate privată din zona comunei Coșna, iar atacatorii s-au folosit de furci și topoare. Unul din cei agresați a reușit să sune la 112, iar la fața locului au ajuns 20 de polițiști și jandarmi, care i-au găsit doar pe activistul de mediu și pe cei doi jurnaliști. Aceștia au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale, dar nici unul din ei nu a rămas internat.


Ultimele stiri
Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…

Siegfried Mureșan respinge apelul PSD privind construirea unei majorități: „Nu, mulțumim! PNL este în totală antiteză cu PSD”

După 28 de ani, britanicul care a făcut înconjurul lumii pe jos s-a întors în țara natală după…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează