Confidenţialitate


30 de ani de la semnarea “Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă”


30 de ani de la semnarea “Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă”

Azi se împlinesc 30 de ani de la semnarea “Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă”, act de importantă deosebită, care a marcat începutul transformărilor profunde pentru securitatea și cooperarea dintre națiunile europene, la finalul Războiului Rece.

“Carta de la Paris pentru o Nouă Europă rămâne un reper fundamental al relațiilor internaționale, prin contribuția sa la consolidarea securității în Europa și prin afirmarea deplină a principiilor și valorilor democratice fundamentale ale continentului european.

Pentru România și celelalte state care s-au aflat în spatele Cortinei de Fier, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă a reprezentat finalul unei perioade de dictatură și izolare si, totodata, speranța la un viitor în cadrul sistemul euro-atlantic.

Prin Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, modelul occidental de succes, bazat pe un stat de drept puternic și pe respectarea drepturilor fundamentale, a devenit gandirea politică dominantă în Europa.

Momentul aniversar reprezintă un bun prilej pentru statele participante la OSCE de a-și reînnoi angajamentul ferm față de respectarea valorilor și principiilor fundamentale ale democrației și pentru continuarea promovării acestora pe întreg continentul”, transmit reprezentanții MAE, cu ocazia aniversării.

Carta de la Paris pentru o Nouă Europă a fost adoptată la Summit-ul de la Paris, desfășurat între 19-21 noiembrie 1990, a doua reuniune la nivel înalt a statelor participante la CSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa) după cea de la Helsinki (1975). Carta de la Paris a constituit prima etapă a transformării CSCE, un format tip ”diplomație de conferință”, în OSCE (organizație politică regională), evoluția de la un for dedicat negocierilor către o structură operațională.

Carta a inclus ”Liniile Directoare pentru Viitor” și a constituit baza înființării unor structuri ale OSCE precum Centrul de Prevenire a Conflictelor/CPC sau Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului/ODIHR, la Varșovia. A creat de asemenea structurile principale politice și consultative ale OSCE.

Momentul politic al adoptării Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă echivalează cu lansarea procesului de instituționalizare a OSCE, concomitent cu transformările majore la nivel internațional după căderea regimurilor comuniste.

Textul “Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă” poate fi consultat la https://www.osce.org/files/f/documents/0/6/39516.pdf.

 

FOTO: Christian Wiediger / Unsplash


Ultimele stiri
Dominic Fritz, reconfirmat președinte al USR. Seidler, legat de legea ANI: Ne așteptăm ca președintele Dan să folosească…

Județul Neamț, al cincilea la nivel național în ce privește cazurile de violență în familie. Polițiștii au intervenit…

Alexandru Nazare: Guvernul nu poate majora salariile și pensiile cât timp datoria publică depășește 60% din PIB |…

Prețurile globale ale alimentelor ar putea crește cu 11,8% în 2026. Estimările Oxford Economics | AUDIO

Sindicatul Liber amenință cu oprirea metroului dacă Ministerul Transporturilor nu achită la timp compensația prevăzută în contractul de…

Noua lege a salarizării, încă în dezbatere, nemulțumește CSM. Șeful Înaltei Curți ar putea avea un salariu mai…

Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează