Confidenţialitate


Alte 3 persoane cu origini românești, eliberate luni seara de HAMAS în cadrul schimbului de prizonieri | AUDIO


Alte 3 persoane cu origini românești, eliberate luni seara de HAMAS în cadrul schimbului de prizonieri | AUDIO

Încă trei persoane cu origini românești au fost eliberate, luni seară, de organizația teroristă HAMAS în cadrul schimbului de prizonieri operat aseară. Este vorba de a doua fiică a românului Remus Aloni, eliberată alături de cele două fiice gemene. Prima fiică răpită de HAMAS fusese eliberată anterior. Astfel, familia Aloni s-a reunit, după săptămâni de teroare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Familia lui Rems Aloni, cu cetățenie româno-israeliană, s-a reunit, luni seară, după ce și a doua fiică a sa, Sharon, fost eliberată. Aceasta a fost eliberată alături de fiicele sale gemene, în vârstă de 3 ani.

Fuseseră răpite, la 7 octombrie, de luptătorii grupării teroriste care au atacat Israelul. Anterior, fusese eliberată prima fiică a românului Remus Aloni, Danielle, care fusese, de asemenea răpită alături de fiica sa.

Se încheie, pentru familia sa, câteva săptămâni de terorare. După ce aproape întreaga familie i-a fost răpită, cu excepția soției, Remus Aloni a cerut insistent Israelului să urgenteze un schimb de prizonieri.

Să amintim: două persoane cu cetățenie româno-israeliană – dintre cele 6 răpite de HAMAS – au fost eliberate în weekend. Vestea a fost primită cu aplauze în plenul Camerei Deputaților.

Deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, de la tribună: „Sperăm că în cel mai scurt timp toți ostaticii se vor întoarce în siguranță acasă”

„Am vrut doar să vă anunț că dintre ostaticii răpiți de organizația teroristă HAMAS în atacul îndreptat împotriva statului Israel au fost eliberați doi din ostaticii care au cetățenie română și care s-au întors alături de familie. Sper… sperăm că în cel mai scurt timp toți ostaticii se vor întoarce în siguranță acasă. Vă mulțumesc!”, a spus Silviu Vexler.

Între cei aflați, în continuare, în captivitate, ca ostatici ai HAMAS, se numără patru persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Qatar: Armistițiul dintre Israel și Hamas a fost prelungit cu două zile


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO