Confidenţialitate


3 contrabandiști de chihlimbar, arestați preventiv


3 contrabandiști de chihlimbar, arestați preventiv

Trei persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul Bucureşti într-un dosar în care sunt acuzate că au adus ilegal din Ucraina, prin punctul de trecere a frontierei Siret, pietre semipreţioase (chihlimbar), a anunțat, miercuri, DIICOT.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii martie, cei trei ar fi constituit, pe teritoriul României, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, respectiv introducerea ilegală din Ucraina în România, prin sustragerea de la controlul vamal, prin punctul de trecere a frontierei Siret, de pietre semipreţioase (chihlimbar).

‘După introducerea în ţară, marfa era depozitată de către liderul grupării, care, ulterior, o transporta şi preda, în vederea expedierii, prin intermediul societăţilor de curierat şi transport internaţional, către destinatari din Polonia, Ungaria, Lituania şi Cehia, sub forma unor colete poştale, cu greutăţi cuprinse între 25 şi 30 de kilograme, declarându-se, în mod nereal, că acestea ar conţine diferite bunuri’, se precizează în comunicat.

Astfel, spun anchetatorii, în perioada martie – noiembrie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, membrii grupării ar fi introdus, în mod ilegal, pe teritoriul României, cantitatea totală de 5.151,56 de kilograme de chihlimbar.

‘La data de 11 noiembrie, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Macrocriminalităţii Economico-Financiare şi ai BCCO Suceava – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unui inculpat, în timp ce deţinea cantitatea de 75 de kilograme de chihlimbar brut, provenit din contrabandă’, menţionează DIICOT.

La aceeaşi dată, arată sursa citată, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Ilfov şi Suceava, în urma cărora au fost descoperite aproximativ 584 de kilograme de pietre semipreţioase.

De asemenea, în cauză a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 2.000 de euro şi 600 de lei (identificate în numerar), fiind ridicate, totodată, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile şi un laptop.

DIICOT informează că, la data de 13 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a celor trei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Ultimele stiri
Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…

Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…