Confidenţialitate


L. Dragnea: Voi propune, marţi, numele viitorului ministru al Apărării


L. Dragnea: Voi propune, marţi, numele viitorului ministru al Apărării

Prezent la manifestările dedicate eroului Avram Iancu de la Ţebea, preşedintele PSD a declarat că, marţea viitoare, va avea loc o şedinţă lărgită a partidului, în cadrul căreia îi va propune premierului numele noului ministru al Apărării.

Liviu Dragnea a adăugat că în acest moment nu există o ‘criză’ la MApN, relatează News.ro.

Întrebat dacă a discutat cu ambasadorul SUA pe tema viitorului ministru, şeful social-democraţilor a răspuns că nu are nevoie de ‘viza’ vreunui diplomat pentru a face numiri, dar că a existat o comunicare.

‘N-am discutat despre această propunere, pentru că nu trebuie să iau viza de la niciun ambasador pentru membrii guvernului, dar i-am spus ambasadorului că marţi vom avea Biroul Politic Naţional şi va fi un ministru plin’, a explicat Liviu Dragnea.

Adrian Ţuţuianu a demisionat din funcţia de ministru al Apărări, asumându-şi astfel ‘ eroarea’ de comunica public că nu sunt bani pentru salarii şi solde.


Ultimele stiri
Ordinul de a limita accesul Ucrainei la Starlink ar fi venit din interiorul Casei Albe. Zelenski: „Când vă…

Blocaj la Bruxelles privind bugetul UE pentru 2028–2034. Statele membre nu se înțeleg asupra propunerilor Comisiei Europene |…

Italia prelungește pentru încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania

Atac cibernetic la Bursa de Valori București. A fost vizat Depozitarului Central, prin care se realizează  tranzacțiile și…

BTS a devenit prima trupă din lume care a depășit pragul de 10 miliarde de redări pe Spotify…

România în Direct. Concedieri voluntare în România. Ai un plan dacă ești dat afară?

Maramureș: Pădurar găsit mort într-un complex de vânătoare. Bărbatul ar fi fost atacat de un cerb | AUDIO

Patru filme românești, nominalizate la Premiile Europene de Film 2027. Când va avea loc gala de decernare a…

ANAF avertizează asupra site-urilor frauduloase care fură date personale și bancare, folosind în mod abuziv numele instituției |…

OpenAI, dată în judecată de opt state americane. ChatGPT ar fi încurajat autovătămarea în rândul minorilor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează