Confidenţialitate


20.000 de măști de protecție din rezerva constituită în România au plecat spre Lituania


20.000 de măști de protecție din rezerva constituită în România au plecat spre Lituania

Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că, joi, au plecat spre Lituania 20.000 de măști de protecție în sprijinul echipajelor care luptă împotriva COVID-19 din Lituania.

„Acestea sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziționate de către țara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane € semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană prin Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene– DGECHO”, au anunțat reprezentanții IGSU.

Transportul măștilor de protecție va fi realizat cu un microbuz al IGSU.

Comisia Europeană a decis în luna martie stocarea de contramăsuri medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă și de echipamente individuale de protecție destinate combaterii amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate. „În acest context, având în vedere prezența activă a României pe domeniul protecție civilă, Comisia Europeană prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO, a trimis Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă o invitatie pentru a constitui în România o rezervă rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.

Astfel, Comisia a propus alocarea unui grant direct în valoare de până la 10 milioane de euro pentru constituirea unei rezerve inițiale de contramăsuri medicale, care vor consta în primă fază în măști de protecție individuală și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă”, au mai informat reprezentanții IGSU.

Conform acestora, aceste stocuri vor fi puse la dispoziția statelor membre (inclusiv România) și partenere ale Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de amenințare gravă la adresa sănătății.

Sursa foto: IGSU


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează