Confidenţialitate


16 state americane au contestat “urgenţa” ridicării zidului la graniţa cu Mexicul


16 state americane au contestat “urgenţa” ridicării zidului la graniţa cu Mexicul

16 state americane au depus un recurs în Justiţie, luni, la San Francisco, împotriva administraţiei preşedintelui Donald Trump pentru decizia acestuia de a decreta urgenţa naţională cu scopul de a construi un zid la frontiera cu Mexicul în calea migranţilor, relatează France Presse.

Plângerea, depusă în faţa unui tribunal federal din California, consideră că ordonanţa preşedintelui încalcă două dispoziţii constituţionale, una definind procedurile legislative, iar cealaltă atribuind Congresului ultimul cuvânt în ce priveşte finanţarea publică.

“Urgenţa naţională” îi permite, teoretic, să ocolească Congresul pentru a debloca fonduri federale pentru a construi zidul pe care-l doreşte la frontiera cu Mexicul, împotriva migraţiei clandestine.

Liderii opoziţiei democrate au denunţat imediat o intiţiativă anticonstituţională, negând că ar exista o urgenţă umanitară sau de securitate la frontieră care să impună o astfel de măsură extremă.


Ultimele stiri
Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează