Confidenţialitate

16 proiecte din 4 țări, selectate în programul FILM+ 2020-2021

FILM+, programul alternativ de susținere a producțiilor cinematografice independente cu buget redus, anunță care sunt participanții celei de-a cincea ediții, în urma selecției proiectelor înscrise în această vară.

Din cele 108 de proiecte înscrise de cineaști din Bulgaria, Moldova, România și Serbia, au fost selectate 16 proiecte, dintre care: cinci lungmetraje documentare, două lungmetraje de  ficțiune și nouă scurtmetraje de ficțiune.

„Selecția din acest an a fost o adevărată provocare: am avut misiunea dificilă de a alege din proiecte foarte bune. Astfel, ca o extensie a line-up-ului agreat de echipa noastră, am creat FILM+ Expanded, creând posibilitatea de a susține încă un proiect.

Cei 16 participanți ai celei de-a cincea ediții a FILM + vor avea parte de tot suportul nostru pe una dintre următoarele direcții: dezvoltare de proiect, sprijin pentru filmare și pentru post-producție. Rolul nostru este acela de a veni în sprijinul realizatorilor de film care au nevoie de structuri, ghidaj personalizat și ajutorul necesar care să le faciliteze trecerea către o etapă profesională.”, spune Ana Drăghici, FILM+ Program Coordinator.

 Conceput ca un laborator de lucru, sprijin și promovare dedicat proiectelor de film, animație și video-art independente, FILM+ este singurul proiect românesc și din regiune destinat formării profesionale, care are un caracter practic, axat pe dezvoltarea, realizarea și promovarea producțiilor audiovizuale de microbuget, realizate de tineri artiști proaspăt absolvenți sau autodidacți din România, Serbia, Bulgaria și Republica Moldova, ce beneficiază de experiența acumulată de profesioniștii români din cinematografie.

FILM+ a fost inițiat în 2016 de o echipă de tineri cineaști, formată din regizorul Paul Negoescu, producătoarea Anamaria Antoci, directorul de imagine Ana Drăghici și Alex Trăilă, consultant în cinematografie și audiovizual, fiind primul program din Europa Centrală și de Est ce reunește resurse și expertiză în cadrul unei platformei de colaborare și este finanțat de programul Europa Creativă – Media al Comisiei Europene.

Reprezentanții proiectelor selectate din România, Bulgaria, Moldova și Serbia se vor reuni în octombrie la București, în funcție de situația din România legată de pandemia COVID-19,  într-o rezidență în cadrul căreia vor avea loc masterclass-uri, sesiuni de îndrumare individuală, laboratoare, urmate de stabilirea calendarului de lucru pentru fiecare proiect în parte, croit pe necesitățile acestora.

Programul de lucru va include, în prima parte a anului 2021, și sesiuni de lucru la Chișinău, Belgrad și Sofia.

 

 

Proiectele selectate pentru cea de-a 5-a ediție Film +

 

Work in Progress:

  1. Dragoș Hanciu – The Man and His Shadow, ROMÂNIA, lungmetraj documentar;
  2. Biljana Kirilova și Neda Milanova Voev – Greetings to the Gods, BULGARIA, lungmetraj documentar;
  3. Alexandr Dzechis  – Blocul 2, MOLDOVA, lungmetraj documentar;
  4. Dumitru Grosei și Arcadie Plăcintă – Călătorie în timp de la Bonn la Speia, MOLDOVA, lungmetraj documentar.

 Producție:

  1. Paul Chirilă – 5000KM, ROMÂNIA, lungmetraj documentar
  2. Hayat Aljowaily și Kaja Grujic – Last Call, SERBIA, scurtmetraj ficțiune
  3. Monica Stan – Drumul Dragonului, ROMÂNIA, scurtmetraj ficțiune
  4. Andrei Răuțu – Se văd stelele în noaptea asta?, ROMÂNIA, scurtmetraj ficțiune
  5. Kristina Spassovska – Everything Tastes Strange Today, BULGARIA, scurtmetraj ficțiune

Dezvoltare:

  1. Eugeniu Bocancea  – Lecție de maturitate, MOLDOVA, lungmetraj ficțiune
  2. Tamara Brocic – Worlds Apart, SERBIA, scurtmetraj ficțiune
  3. Kosta Karakashyan – Us, BULGARIA, scurtmetraj ficțiune
  4. Alex Mircioi – Toma și prietenii lui, ROMÂNIA, Scurtmetraj ficțiune
  5. Vasile Todincă – Calmul unei dimineți de iarnă, ROMÂNIA – scurtmetraj ficțiune
  6. Sorin Poamă – Cut It, ROMÂNIA, Scurtmetraj ficțiune

FILM+ Expanded: Elena Morar – Tender is the Night, ROMÂNIA, lungmetraj ficțiune

 

Programul este inițiat de Asociația Graphis 122 și implementat alături parteneri și specialiști implicați în programul de mentorat.

Cea de-a cincea ediție este co-finanțată de către programul Europa Creativă – MEDIA al Comisiei Europene și de Centrul Național al Cinematografiei.