Confidenţialitate


13 copii cazaţi la o vilă în Mangalia au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară


13 copii cazaţi la o vilă în Mangalia au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară

Treisprezece copii, cazaţi la o vilă din Mangalia, au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, inspectorii Dircţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa descoperind că unitatea respectivă nu era înregistrată, blocul alimentar nu corespunde cerinţelor sanitar-veterinare, iar personalul nu a putut prezenta dovada analizelor medicale obligatorii.

Administratorul firmei a fost amendat cu trei mii de lei, iar activitatea vilei a fost suspendată temporară.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de reprezentanţii DSVSA Constanţa, inspectorii s-au deplasat la o vilă din Mangalia pentru o anchetă epidemiologică, existând suspiciunea unei toxiinfecţii alimentare.

“În 29 iunie, s-au prezentat la Spitalul Municipal Mangalia 11 copii cu simptome digestive, iar în dimineaţa zilei de 29 iunie, încă doi copii. La momentul demarării controlului inspectorilor sanitari veterinari, la vilă erau prezenţi toţi cei 33 de copii. Ancheta a stabilit că, în data de 25 iunie, la respectiva unitate au fost cazate 40 de persoane, dintre care 33 de copii cu vârste cuprinse între 10-12 ani şi patru adulţi”, se arată în comunicatul DSVSA.

Echipele de control au constatat mai multe deficienţe în urma verificărilor. Astfel, unitatea nu era înregistrată din punct de vedere sanitar veterinar, blocul alimentare nu corespunde cerinţelor, nu s-a putut face dovada provenienţei materiilor prime, nu existau în stoc materii prime şi alimente preparate, nu există dovada analizelor obligatorii ale personalului.

“Inspectorii sanitar veterinari şi pentru siguranţa alimentelor nu au putut preleva probe din materii prime pentru a fi analizate în laborator (conform procedurii) deoarece acestea nu mai existau în stoc”, mai precizează sursa citată.

În urma deficienţelor constatate, administratorul unităţii a fost amendat cu suma de trei mii de lei, iar activitatea unităţii a fost suspendată temporar.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…