Confidenţialitate


12 persoane rănite, după ce un tractor a intrat într-un microbuz


12 persoane rănite, după ce un tractor a intrat într-un microbuz

Accident grav în județul Buzău. 12 persoane au fost rănite după ce un tractor a intrat într-un microbuz pe DN2 C, pe raza localității Pogoanele. Printre victime se numără două copii și o gravidă.

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Traficul în zonă a fost blocat până la preluarea tuturor răniților.

Accidentul s-a produs când un tractor a încercat să traverseze Drumului Naţional 2C fără să se asigure și a intrat violent într-un microbuz transport persoane.

În urma impactului puternic, ambele autovehicule s-au răsturnat. În accident a fost implicat și un al treilea autoturism care circula regulamentar.

La faţa locului au fost trimise  șase ambulanțe pentru preluarea victimelor. Un elicopter SMURD a transportat gravida la Spitalul Universitar din București

Șoferul tractorului a fugit de la locul accidentului. Acesta a fost prins de polițiști la trei ore de la producerea accidentului. Din primele analize, bărbatul consumase alcool înainte să se urce la volanul tractorului. Cercetările continuă

 


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…