Confidenţialitate


100 de persoane din iunie 1990 din Piața Universității – neidentificate de procurori


Procurorii militari au decis să publice pe site-ul Parchetului General fotografii existente în dosarul “Mineriada”, pentru a identifica 100 de persoane reținute din Piața Universității pe 13 iunie 1990 și care au fost duse la UM Măgurele.

“Procurori ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus prin ordonanță, în temeiul art. 196 alin. 2 din Codul de procedură penală, autorizarea publicării pe site-ul instituției a fotografiilor existente la dosarul cauzei, în scopul identificării tuturor persoanelor vătămate. Până în acest moment, în urma verificării datelor menționate în evidențele constituite la nivelul unităților unde aceste persoane au fost reținute, cât și a fotografiilor realizate la momentul reținerii, nu în toate cazurile identificarea a fost posibilă, întrucât unele din aceste persoane au declarat date de stare civilă care nu le aparțineau sau care nu au corespondent în Baza de date centrală de evidență a persoanelor”, se arată într-un comunicat al Parchetului General .

Parchetul precizează că, pentru circa 100 de persoane din Piața Universității, reținute în dimineața zilei de 13 iunie 1990, nu există date suficiente care să poată conduce la identificarea lor, întrucât au fost indicate în albumele foto realizate în incinta UM Măgurele numai cu nume și prenume, fără alte date suplimentare.

“Astfel, cu toate că au fost efectuate de către procurorii militari o serie de verificări, acestea nu au condus la identificarea tuturor persoanelor vătămate în urma evenimentelor din 13 — 15 iunie 1990 petrecute în municipiul București, acesta fiind, de altfel, unul dintre obiectivele stabilite în sarcina procurorilor prin hotărârea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost confirmată măsura infirmării dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest context, în vederea soluționării cu celeritate a cauzei, publicăm fotografiile următoarelor persoane. Datele care pot conduce la identificarea persoanelor vătămate din cauza anterior menționată urmează a fi furnizate într-un interval de 30 de zile de la data postării pe site-ul instituției a fotografiilor publicate, după care acestea vor fi retrase”, mai spune Parchetul.

Persoanele interesate au la dispoziție următoarele date de contact — telefon fix: 0213193833 (interior 1244), fax: 0213193889, adresă email: sectia_militara@mpublic.ro.

În dosarul “Mineriada” sunt cercetați penal, printre alții, fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru — fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu — fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

Procurorii militari susțin că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat “un atac generalizat și sistematic”, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

“Atacul” din 11 — 15 iunie 1990 a avut următoarele consecințe: uciderea prin împușcare a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei; vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, arată procurorii.


Ultimele stiri
Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO