Confidenţialitate


100 de ani de la nasterea lui Corneliu Coposu


Corneliu Coposu s-a nascut pe 20 mai 1914 la Bobota, in Salaj. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj si a fost secretar personal si apoi politic al lui Iuliu Maniu, intre 1937 si 1947.

‘

In iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ.

‘

A fost condamnat la 25 de ani de inchisoare, din care a executat 17 ani si jumatate. Corneliu Coposu a fost închis până în 1962 în penitenciarul Râmnicu Sărat: un regim sever de izolare. Timp de 8 ani nu a vorbit cu nimeni, dupa cum el insusi marturisea in Memorialul Durerii.

‘

Corneliu Coposu a trecut prin mai multe puscarii comuniste: Jilava, Gherla, Aiud, Craiova, Capul Midia si altele, unde a fost batut cu cruzime.

‘

La Fortul 13 Jilava va fi inaugurata o celula care-i va purta numele lui Corneliu Coposu.

‘

În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani si jumatate de detenție. A lucrat ca muncitor necalificat in constructii. Intre 1967 si 1989 a organizat si a condus in ilegalitate un nucleu al PNT, iar in 1987 a afiliat partidul la Internationala Crestin-Democrata. A asteptat 40 de ani caderea comunismului. Pe 22 decembrie 1989 a reinfiintat PNT-CD in legalitate.

‘

In ianuarie si iunie 1990, minerii i-au devastat casa, si au incendiat sediul PNTCD.

‘

Corneliu Coposu s-a stins pe 11 noiembrie 1995. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.

‘

Moartea sa a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.

‘


Ultimele stiri
Un tren Deutsche Bahn, care circula de la Stuttgart spre Zürich, a fost oprit pe traseu din cauza…

Mii de arbori se usucă în estul României. Stejarii din Vaslui și Vrancea, printre cei mai afectați. Ce…

Maramureș: Femeie împușcată mortal în Cvasnița. Un vânător ar fi confundat-o cu un mistreț | AUDIO

Reforma administrativ-teritorială continuă să atragă critici. Federația Sindicatelor din Administrație reclamă lipsa de dialog a guvernului: „Orice reformă…

România în Direct. 700.000 de Euro furați din vamă. Avem hoția în sânge?

Nava lovită de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre s-a scufundat. România, Bulgaria și Turcia au…

Fanii lui André Rieu din România au motive de bucurie: „Regele valsului” revine în 2027 pe scena BT-Arena…

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Un proiect de lege depus la Senat prevede…

Motorina va rămâne scumpă și în 2027. Comisia Europeană discută cu rafinăriile europene pentru creșterea producției | AUDIO

Accident feroviar Spania. MAE anunță că un cetățean român a fost rănit



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează