Confidenţialitate

#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă Castelul Peleș GALERIE FOTO

Victor Silaghi v-a invitat în acest weekend să descoperiți Castelul Peleș.

Acesta se află pe Valea Prahovei, în oraşul Sinaia. Construit între 1873 și 1914, castelul reprezinta fosta reședință de vară a regilor României, iar în prezent este muzeu.

La Peleş se poate ajunge cu maşina, dinspre Bucuresti în doua ore pe Drumul National 1 sau cu trenul, în mai puţin de 120 de minute. Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, a vizitat pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman.

Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.

În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Dar, ulterior, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima țării.

Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.

Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.

Pe lângă castel au fost construite Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I și Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleșul a fost primul castel electrificat din Europa.

Peleșul a avut o importanță deosebită pentru istoria țării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 – 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleș, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulțime de personalități ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga. Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleș (50 de ani de la începerea lucrărilor).

Castelul va rămâne reședință a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 1953 Peleșul va deveni muzeu, dar trebuie spus ca el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990, și Pelișorul este deschis publicului spre vizitare.

Un calcul sumar arată că între 1875 și 1914 s-au cheltuit la Peleș peste 16 milioane de lei-aur.

După Revoluția din decembrie 1989, Castelul Peleș și Pelișorul au fost reintegrate în circuitul turistic. În 2006, guvernul român a anunțat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Contrar zvonurilor, castelul nu a fost vândut statului Român pentru suma de 30 de milioane de euro. Retrocedarea efectivă s-a realizat la data de 20 februarie 2007. Deși se află în proprietatea privată a Casei Regale, Regele Mihai a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului, lăsându-l în circuitul turistic.