Confidenţialitate


#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă oraşul Bucureşti GALERIE FOTO


#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă oraşul Bucureşti GALERIE FOTO

În cel de-al treilea weekend de septembrie, dar şi de toamnă, Victor Silaghi v-a invitat să descoperiţi Capitala României- Bucureşti.

Termenul de “oraş” e puţin spus. Unii îl numesc metropolă, alţii “oraş aglomerat”, locul în care îşi au sediul toate companiile importante din ţară, dar totodată, este localitatea în care peste 2 milioane de locuitori respiră acelaşi aer (din păcate unul cam poluat). Acestora li se adaugă, neoficial, aproximativ 1 500 000 de oameni care vin să studieze, lucreze sau pur şi simplu, tranzitează Capitala ţării sau vin pentru o zi cu diverse probleme de rezolvat.

Lăsând la o parte ultimele evenimente mai puţin placute înregistrate la nivelul administraţiei Primăriei Capitalei, Bucureştiul împlineşte weekend-ul acesta 556 de ani de la prima atestare documentara (20 Septembrie 1459). Ca un scurt istoric, în 1862, “oraşul lui Bucur” devine Capitala Principatelor Unite, iar de atunci a suferit schimbări continue, transformându-se în centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”.

Din Herăstrău pe Bulevardul Aviatorilor, direct la Palatul Victoria. La pas apoi pe Calea Victoriei unde se află Muzeul “George Enescu”, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Arta al României, Palatul Telefoanelor, Cercul Militar, Centrul Istoric sau Palatul CEC. Desigur, mai sunt şi alte obiective de văzut poate pe cea mai interesantă artera din Bucuresşti până să ajungeţi în Piaţa Naţiunilor Unite, respectiv la râul Dâmboviţa, foarte aproape, de asemenea, de Palatul Parlamentului- cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume, conform World Records Academy. Aceasta măsoară 270 m lungime, 240 m laţime , 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Desigur, călătoria noastră catre sudul oraşului poate continua pe la Piaţa Unirii, unul din cel mai aglomerat nod din oraş, parcul Carol I, alături de impresionantele case din zona 11 Iunie, parcul Tineretului către cartierul Berceni.

Dacă ar fi sa pornim din vest, trecem prin şantierul din cartierul Drumul Taberei unde se construieşte o noua linie de metrou din anul 2011. Termenul iniţial de finalizare era 31 Decembrie 2014, dar din cauza unor plaţi întârziate şi a sistării lucrarilor pe mai multe perioade, constructorii au prelungit termenul cu încă 2 ani. Iniţial, după construcţia cartierelor Drumul Taberei şi Militari, Nicolae Ceasuşescu a considerat că locuitorii poate celui mai verde cartier din Bucureşti, anume Drumul Taberei, nu aveau nevoie de metrou din cauza situaţiei financiare mai bună pe care o aveau aceştia, numindu-i atunci “burgheji‟. Ajungem în cartierul Cotroceni, de altfel unul din cel mai select din oraş, alături de zona Dorobanţilor şi ne oprim în Piaţa Universităţii, unul dintre locurile în care s-a scris istorie în Decembrie 1989. Spre est, străzile din cartierul Armenesc vă oferă încă o lecţie de istorie în Bucureşti, cum de altfel sunt şi lucrările care nu se mai termină din zona Pantelimon.

Ca o concluzie, Bucureştiul pare să tindă să devină un oraş şantier. Peste tot apar lucrări care incep şi nu ştii când se mai termină. Să privim partea bună a lucrurilor: 556 de ani de istorie, peisaje excepţionale pe care ni le oferă şi oameni minunaţi pe care îi găsim aici. Pentru toate acestea luaţi la pas oraşul pentru că la fiecare colţ de stradă se ascunde câte o fila de istorie sau o poveste a unui locuitor de care, cu siguranţă, o să vă spună multe şi de care o să vă amintiţi mereu.

Mai multe poze din Bucureşti puteţi găsi aici.


Ultimele stiri
Taxe mai mari pentru turiștii care vor să viziteze parcurile naționale din Statele Unite. Cât va costa un…

STUDIU: Adolescenții preferă să discute cu chatboturile anumite probleme de sănătate mintală decât să ceară ajutorul unui specialist…

Cum ne îmbrăcăm de sărbători: Ce spun despre noi culorile pe care le purtăm | GALERIE FOTO

Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…