Confidenţialitate


Viena – oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii


Viena – oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii

Compania internaţională de consultanţă Mercer efectuează în fiecare an un studiu pentru clasificarea calităţii vieţii în 231 de oraşe mari din întreaga lume, ţinând cont de 39 de criterii.

Anul acesta, pentru a opta oară consecutiv, Viena, capitala Austriei, este oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii.

Au fost evaluate climatul politic, social şi economic, serviciile de îngrijire medicală, posibilităţile de formare profesională şi cele de petrecere a timpului liber, infrastructura, reţeaua de transport public, serviciile de distribuţie a energiei electrice şi a apei, dar şi disponibilitatea bunurilor de consum, de la alimente până la maşini şi condiţiile de mediu, de la spaţiile verzi până la poluarea aerului.

Într-un clasament al primelor zece oraşe cu cea mai bună calitate a vieţii din lume, şapte sunt europene. Astfel, după Viena urmează Zürich (locul al doilea), München (locul 4), Düsseldorf (6), Frankfurt (7), Geneva (8), Copenhaga (9) şi Basel (10). Singurele oraşe cuprinse în acest clasament care nu sunt europene sunt Auckland (locul al treilea) şi Vancouver (5).

Comparativ cu anii anteriori, orașele au rămas stabile, cu câteva excepții în clasament. Printre perdanţi se numără Bruxelles, care a scăzut cu șase locuri (ocupând în prezent locul 27), din cauza problemelor de securitate legate de terorism şi Roma, care a ajuns pe locul 57, din cauza problemelor pe care le are cu eliminarea deșeurilor, se arată într-un comunicat de presă, publicat marţi. Ca urmare a turbulențelor politice din Istanbul, oraşul a scăzut cu unsprezece locuri (de la 122 la 133).

Sondajul realizat de compania Mercer include, de asemenea, un clasament al infrastructurii, care evaluează fiecare oraș în funcţie de aprovizionarea cu energie electrică, apă potabilă, telefonie și servicii de e-mail, transportul în comun și gama de zboruri internaționale disponibile din aeroporturile locale.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează