Confidenţialitate


Sorin Ovidiu Vântu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI


Sorin Ovidiu Vântu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI).

Instanța a mai dispus şi confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari.

Decizia este definitivă.

În primă instanță, Sorin Ovidiu Vîntu  a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare, iar instanța a dispus și să îi fie confiscate 7 milioane de dolari.

În dosarul FNI, Sorin Ovidiu Vîntu a fost judecat pentru spălare de bani.

Prima sentință în dosarul FNI a fost dată în februarie 2015.

Dosarul FNI a ajuns în instanță în 2012, iar cercetările au vizat devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Băncii Agricole (BA), Băncii de Investiţii şi Dezvoltare – BID şi Băncii Române de Scont.

Anchetatorii susțin că “activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul firmelor membre ale Grupului «Gelsor», deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu.

Parchetul Instanței Supreme susține că afaceristul a intrat în posesia banilor rezultați din înşelăciunea în dauna investitorilor FNI.

Sorin Ovidiu Vântu a primit această veste după gratii: el a fost condamnat în iulie anul trecut la 6 ani şi 2 luni de închisoare în dosarul Petromservice.

 


Ultimele stiri
Guvernul a prelungit și în 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în Educație și Sănătat. Ministrul Sănătății:…

Daniel Șandru, directorul IICCMER: Dacă Ceaușescu ar candida astăzi, ar fi votat de peste 50% dintre alegători

Dâmbovița: Un bărbat care își abuza copilul a fost reținut în urma unei campanii de informare a Poliției…

Constanța: Florin Mitroi și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean | AUDIO

Tăiate de pe lista inițială a Guvernului, stadioanele de sute de milioane de euro continuă să se construiască…

Haos la Bruxelles în timpul Summitului Consiliului European. Mii de fermieri protestează, nemulțumiți de acordul UE–Mercosur

MAE a lansat aplicația „Călătorește informat”. Călătorii pot notifica în timp real dacă se află într-o situație de…

Prahova: Un bărbat ar fi păcălit mai multe persoane că le închiriază cabane de Revelion, în județul Brașov…

Arad: Fermierii protestează împotriva acordului de liber schimb UE-Mercosur, care ar permite schimburi de produse cu țările sud-americane:…

Coaliția de guvernare funcționează în plan administrativ și legislativ, susține președintelui Nicușor Dan: „Putea să fie mai puțin…