Confidenţialitate


Fostul secretar de stat din Ministerul Justiției, Constantin Sima, audiat la DNA în dosarul privind OUG 13


Fostul secretar de stat din Ministerul Justiției, Constantin Sima, audiat la DNA în dosarul privind OUG 13

Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei, Constantin Sima, este audiat la DNA în dosarul în care procurorii anticorupție fac cercetări legate de modul în care a fost elaborată ordonanţei de urgenţă 13 privind modificarea codurilor penale.

La intrarea în sediul DNA, Constantin Sima a declarat că nu a contribuit la redactarea actului normativ, abrogat duminică de Guvern, la cinci zile după adoptare. Acesta a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 13.00, fiind citat pentru a da declaraţii în calitate de martor.

 

Vineri, secţia pentru procurori a CSM a decis încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a procurorilor Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală, la solicitarea procurorului general al României.

Augustin Lazăr a arătat că măsura trebuie luată pentru a asigura derularea „în condiţii de imparţialitate” a dosarului de la DNA.

Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală erau din 16 ianuarie secretari de stat la Ministerul Justiţiei.

DNA a început o anchetă cu privire la modul de elaborare a OUG 13, în urma unui denunţ formulat în 24 ianuarie de Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”.

DNA a precizat despre acest dosar că se fac acte procedurale cu privire la aspectele sesizate de mai multe persoane, privind posibile fapte legate de “modalitatea de adoptare a unor acte normative”.

Procurorii DNA au cerut, săptămâna trecută, de la Ministerul Justiţiei, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea OUG 13 din 31 ianuarie, precum şi cu proiectul de lege adoptat de Guvern pentru graţierea unor pedepse.

În denunţul de la DNA, membrii asociaţiei ”Iniţiativa România” îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

 


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează