Confidenţialitate


Zeci de mii de pelerini au participat la sfințirea picturii Catedralei Naționale. Mulți au venit de la Eparhiile din țară | GALERIE FOTO


Zeci de mii de pelerini au participat la sfințirea picturii Catedralei Naționale. Mulți au venit de la Eparhiile din țară | GALERIE FOTO

Sursa foto: Liliana Nicolae

Zece mii de pelerini şi 2.500 de invitaţi oficiali, între care preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, preşedintele Nicuşor Dan, alături de familie, premierul Ilie Bolojan, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Principesa Margareta şi Principele Radu asistă la inaugurarea Catedralei Naţionale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume.

Pictura în mozaic de tradiţie bizantină a Catedralei Naţionale a fost sfinţită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi.

Patriarhul a îndemnat la folosirea sărbătorii sfinţirii picturii Catedralei Naţionale “ca pe un moment luminos de întărire a credinţei şi a iubirii frăţeşti”.

“Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să folosim această împlinire ca pe un moment luminos de binecuvântare şi bucurie, de întărire a credinţei şi a iubirii frăţeşti, ştiind că sărbătorirea unui eveniment în Biserică poate fi şi un moment de reînnoire a misiunii, o reîmprospătare spirituală pentru un nou început, pe Slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Amin”, a încheiat Patriarhul Daniel.

Liliana Nicolae a stat de vorbă cu mai mulți credincioși veniți să participe la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale, unii veniți din afara Bucureștiului.

Toți emoționați de importanța momentului și impresionați de Catedrala maiestoasă de pe Dealul Arsenalului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Liliana Nicolae


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)