Confidenţialitate


Zeci de elevi din Iași s-au adunat la un protest împotriva tăierii burselor: „Educația ar trebui să fie ultimul loc din care să tai” | VIDEO


Zeci de elevi din Iași s-au adunat la un protest împotriva tăierii burselor: „Educația ar trebui să fie ultimul loc din care să tai” | VIDEO

Peste 30 de elevi de la colegiile de top din Iași au protestat, marți, 1 iulie, în Piața Unirii din Iași. Sunt nemulțumiți față de anunțul de la vârful Educației: privind modul de calcul pentru burse, dar și pentru că unele tipuri de burse vor fi eliminate. Ministrul Educației, Daniel David, a numit sistemul actual de burse „nesustenabil”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

„De ce? De ce? De ce și bursele?”, au strigat elevii în cor adunați la un protest în Piața Unirii din Iași.

„Sperăm ca, ce-a spus ministrul Educației, să nu se îndeplinească, să nu se reducă bursele atât de drastic. Din 20 de copii care au bursă, să ia numai trei”, a spus o elevă.

„Faptul că bursele se iau la un procent foarte mic și la noi, acei patru copii, ba chiar, noi suntem opt în clasă cu media 10, doar aceia vor lua bursă”, a spus un elev.

„S-a ajuns să soluționezi un deficit bugetar tăind din educație. Educația ar trebui să fie ultimul loc din care să tai, dar modul lor de guvernare nu ne-a adus în punctul ăsta. Sinecurile politice, pensiile speciale, că tot se vorbește despre ele, dar nu vedem efectiv nimic să se întâmple, să fie desființate aceste sinecuri”, a declarat un alt tânăr.

Sursa foto: Silvia Craus

Sursa video: Silvia Craus


Ultimele stiri
Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează