Confidenţialitate


Vladimir Putin, despre otrăvirea fostului spion în Marea Britanie: Rusia nu deţine arme chimice


Vladimir Putin, despre otrăvirea fostului spion în Marea Britanie: Rusia nu deţine arme chimice

La scurt timp după realegerea sa la cârma Rusiei, pentru cel de-al patrulea mandat prezidenţial, Vladimir Putin a susţinut că ţara sa nu deţine arme chimice.

Liderul de la Kremlins-a referit explicit la agentul neurotoxic folosit, în urmă cu două săptămâni într-un oraş englez, împotriva fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale.

“Rusia nu are nimic de felul acesta”, a declarat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. “Am eliminat toate armele noastre chimice sub controlul unor observatori internaţionali”, a adăugat el

Potrivit lui, Rusia este dispusă să colaboreze cu anchetatorii.

Orele trecute, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, afirma că Rusia a ascuns rezerve de Noviciok, agentul neurotoxic incriminat.


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO