Vineri, 11 noiembrie, începe campania electorală. Reguli stricte privind afișajul electoral

Vineri, 11 noiembrie,  se dă startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Sunt reguli stricte privind afișajul electoral: sunt interzise corturile și bannerele pe stâlpi.

Singurele materiale de propagandă acceptate sunt afişele electorale cu dimensiunile de cel mult 50 de centimeri pe 35 de centimetri.

Campania electorală se încheie cu o zi înainte de alegeri, adică sâmbătă, pe 10 decembrie, la ora 7.

În campania electorală, candidaților li se asigură spații în care să se întâlnească cu alegătorii.

Sunt interzise însă organizarea unor astfel de acțiuni în unităţile militare și în spațiile școlare în care se desfășoară cursuri.

Până pe 10 decembrie sunt interzise, de asemenea, mesajele discriminatorii sau cele care incită la ură și intoleranță.

În privința afișajului electoral – sutn interzise corturile și bannerele pe stâlpi.  Pe materialele electorale permise trebuie să se regăsească obligatoriu denumirea partidului politic, numele candidatului, numele firmei care le-a realizat și codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă.

În ziua votului mai sunt interzise prezentarea de sondaje la ieşirea de la urne, comentarii referitoare la candidați sau îndemnurile de a vota sau nu un candidat.

Reguli de desfăşurare a campaniei electorale

În campania electorală candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

În timpul campaniei electorale se asigură candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii. Spaţiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în şcoli, case de cultură, cămine culturale şi cinematografe şi se asigură pe bază de înţelegere cu privire la cheltuielile de întreţinere.

Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli în perioada de desfăşurare a cursurilor.

În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu ori a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă. De asemenea, în campania electorală sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă ori etnică, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.

Primarii sunt obligaţi ca până la începerea campaniei electorale să stabilească prin dispoziţie locuri speciale pentru afişaj electoral şi să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi, precum şi de candidaţii independenţi.

Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.

Primarii sunt obligaţi să monteze cel puţin un panou electoral şi în fiecare sat aparţinător sau localitate componentă din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidat independent poate aplica numai două afişe electorale.

Un afiş electoral amplasat nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură. În alte locuri decât cele stabilite conform legii, afişajul electoral este interzis. Sunt interzise de asemenea afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.

Primarul, cu sprijinul poliţiei locale sau cu sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în localităţile unde poliţia locală nu este constituită, este obligat să asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale amplasate în locuri autorizate.

 

Reguli privind finanţarea campaniei electorale. Ce materiale promoţionale pot folosi candidaţii la alegerile parlamentare

Regulile privind finanţarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 11 decembrie sunt stabilite prin Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

În campania electorală, partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot achiziţiona şi utiliza numai următoarele tipuri de materiale de propagandă electorală: afişe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură; afişe electorale prin care se convoacă o reuniune electorală care vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj; materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală; publicitate în presa scrisă; materiale de propagandă electorală online; broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

Partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi au obligaţia de a imprima sau de a utiliza pe toate materialele de propagandă electorală cel puţin următoarele date: denumirea partidului politic, a alianţei politice sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau numele candidatului independent care le-a comandat, după caz; denumirea operatorului economic care le-a realizat; codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă şi tirajul materialelor.

Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi pot efectua numai următoarele tipuri de cheltuieli electorale: cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă, în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru cercetări sociologice, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru afişe electorale, în cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite, în cuantum de maximum 50% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru comisioane bancare.

La alegerile parlamentare generale, respectarea plafoanelor se determină prin raportare la fiecare circumscripţie electorală, respectiv la nivel central, prin raportare la valoarea maximă a cheltuielilor electorale la care are dreptul formaţiunea politică sau candidatul independent, după caz, în aceste circumscripţii electorale şi la nivel central, după caz.

Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care obţin, individual sau într-o alianţă electorală, cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului au dreptul de a obţine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate atât la nivelul fiecărei circumscripţii electorale, cât şi la nivel central.

Partidele care nu obţin numărul de voturi, însă obţin, individual sau într-o alianţă electorală, cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate într-o circumscripţie electorală pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentulu, au dreptul de a obţine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate în circumscripţia electorală respectivă.

Sumele de bani necesare pentru rambursarea cheltuielilor electorale se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente, conform legii.

Contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală pot proveni exclusiv din următoarele surse: venituri proprii; donaţii primite de la persoane fizice; împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituţii de credit.

Donaţiile care vor fi folosite de către candidaţi drept contribuţii pentru campania electorală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să respecte plafoanele stabilite de lege pentru donaţiile către partidele politice; să fie primite numai în conturile bancare proprii, în cazul în care valoarea acestora este mai mare de 10 salarii de bază minime brute pe ţară şi să fie însoţite de declaraţii ale donatorilor privind sursa acestora, în cazul în care nu provin din veniturile proprii.

Limitele maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală care pot fi depuse ori virate de către candidaţi sau de către mandatarul financiar sunt de 60 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

Limitele maxime ale fondurilor care pot fi transferate de către partidul politic în contul bancar sunt de 10 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

Cheltuielile electorale efectuate nu pot fi mai mari decât contribuţiile electorale depuse.

În cazul alegerilor parlamentare generale, limita maximă a cheltuielilor electorale care pot fi efectuate la nivel central de către partidele politice care participă la alegeri şi de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care propun candidaţi la nivelul circumscripţiilor electorale este de 10 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

 

Cum se va desfăşura campania electorală la radio şi tv

CNA a stabilit regulile de desfăşurare a campaniei electorale în audio-vizual. Astfel, reflectarea campaniei electorale în audiovizual începe vineri, 11 noiembrie 2016, şi se încheie în ziua de vineri, 9 decembrie 2016, ora 7.00.

Candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi, denumiţi în continuare competitori electorali, au acces la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private.

Posturile de radio şi de televiziune private au obligaţia să comunice Consiliului Naţional al Audiovizualului implicarea lor în campanie, lista emisiunilor electorale pe care le vor realiza, precum şi intervalele de timp de difuzare a respectivelor emisiuni, până cel mai târziu în ziua de 10 noiembrie 2016.

Emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa.

În cadrul emisiunilor electorale, candidaţii au următoarele obligaţii: să nu pună în pericol ordinea constituţională, ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a bunurilor; să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice;  să probeze eventualele acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt candidat, să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală ori etnie.

Tarifele pe emisiune şi pe unitate de timp ale fiecărui post privat de radio şi de televiziune vor fi făcute publice şi vor fi aceleaşi pentru toţi competitorii.

În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul; data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată; dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare; cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului. Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.

Începând cu 48 de ore înainte de începerea votării şi până la încheierea votării sunt interzise în audio-vizual prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă, difuzarea de spoturi de publicitate electorală, invitarea sau prezentarea candidaţilor şi/sau a reprezentanţilor competitorilor electorali în emisiunile şi programele posturilor de radio şi de televiziune, dar şi comentarii privind desfăşurarea campaniei, precum şi cele privind candidaţii şi competitorii electorali.

Pot efectua sondaje de opinie la ieşirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate de Biroul Electoral Central. Operatorii de sondaj ai acestora au acces, în baza acreditării instituţiei pentru care lucrează, în zona de protecţie a secţiei de votare, fără a avea acces în interiorul secţiei de votare

În ziua votării sunt interzise prezentarea de sondaje realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării, comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării sau îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS