Confidenţialitate


IN MEMORIAM Leonard Cohen


IN MEMORIAM Leonard Cohen

Născut la 21 septembrie 1934, Leonard Cohen a început să cânte la chitară la vârsta de 13 ani.

Artistul canadian a urmat cursurile Universităţii McGill, unde a câştigat premiul McNaughton pentru creaţie, înainte de absolvire.

Şi-a publicat primul volum de poezie, “Let Us Compare Mythologies” la un an după aceea, cu un succes răsunător.

Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor ’60, înregistrează o versiune a piesei “Suzanne”, care ajunge rapid un hit. Solista îi propune lui Cohen să o urmeze în turnee şi astfel debutul lui are loc în vara anului 1967, la The Newport Folk Festival.

Au urmat două concerte cu casa închisă în New York şi o apariţie la CBS Network, unde Cohen îşi interpretează cântecele şi îşi recită poeziile.

Cohen semnează un contract cu studioul de înregistrări Columbia şi, în 1968, lansează primul său album, “The Songs of Leonard Cohen”, un material devenit hit folk şi care stârneşte vâlvă în mediile muzicale, asigurându-i un renume inegalabil printre cântăreţi şi textieri.

Au urmat, printre altele, “Songs From a Room”(1969), “Songs of Love and Hate”(1971), “New Skin for Old Ceremony” (1974), “Death of a Ladies’ Man” (1977) şi “I’m Your Man” (1988).

Artistul canadian s-a retras din prima linie a  scenei muzicale la începutul anilor ’90, pentru a se stabili şi trăi într-o mănăstire budistă din California, unde a devenit călugăr şi a primit prenumele Jikan, care înseamnă “tăcere”.

În 2011, Leonard Cohen a fost recompensat cu Helpmann Award pentru concertul său susţinut în Australia, la Hanging Rock, cu premiul Prinţul Asturiei pentru Litere şi cu Glenn Gould Award pentru contribuţia adusă artelor.

Unltima dată, Leonard Cohen a susţinut un concert la Bucureşti în septembrie 2012.

infografic-leonard-cohen


Ultimele stiri
Moody’s reacționează după eșecul Guvernului Mureșan: „Probabilitatea unor alegeri anticipate este semnificativă” | AUDIO

Scrisoare codificată a lui Napoleon, descifrată după 217 ani cu ajutorul inteligenței artificiale

Euro atinge un nou record. Cursul BNR ajunge la 5,3447 lei. Precizările economistului Cristian Păun | AUDIO

OpenAI, anchetată în California în legătură cu securitatea cibernetică. Incidentul Hugging Face | AUDIO

Franța: Aproape 2.000 de persoane, reținute în urma protestelor elevilor. Peste 200 de elevi și cadre didactice au…

Spania: Adolescent român, suspectat că a condus o grupare de hackeri care ar fi blocat sistemele mai multor…

Reacția PNL, după audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos: „Audierea ridică întrebări…

Bacău: Scrisul de mână, stimulat și premiat de biblioteca din Onești printr-un concurs ajuns la a treia ediție…

TAROM respinge afirmațiile senatorului Cristian Ghinea, care a spus că operatorul aerian va intra în faliment | AUDIO

Consultări, luni, la Palatul Cotroceni, privind desemnarea unui nou candidat la funcția de premier



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează