Confidenţialitate


Vezi interviul exclusiv cu Jackie Chan (VIDEO)


europafm.ro vă prezintă singurul interviu acordat unui post de radio din România de actorul Jackie Chan, în cele şase ore pe care actorul le-a petrecut, săptămâna trecută, în România, cu ocazia deschiderii Zilelor Filmului Chinezesc.

Lungmetrajul care a deschis Zilele Filmului Chinezesc este ‘CZ12’, regizat de Jackie Chan, acesta făcând parte şi din distribuţia peliculei.

În interviul video realizat de Toader Păun, Jackie Chan explică de ce a stat atât de puţin în România, între ce activităţi se împarte zi de zi şi cât de palpitantă este viaţa lui pe platourile de filmare, unde mărturiseşte că nici măcar în filmele de dragoste nu este scutit de riscuri.

Jackie Chan vorbeşte despre un program încărcat – ‘Tocmai am terminat un film acum 20 de zile. Acum fac un nou film. În august am terminat cu John Cusack şi Adrien Brody filmările pentru Dragon Blade. Septembrie, acum începem Skiptrace. Un alt film. Tot continui să fac filme. Non stop!’.

În acelaşi timp, actorul Jackie Chan spune că nu se vede făcând altceva: ‘Cred că asta este viaţa mea. Dacă astăzi nu am nimic de făcut, nu ştiu ce să fac’.

Click aici pentru interviul video exclusiv cu Jackie Chan acordat Europa FM

Jackie Chan, actorul legendă

Numele lui Jackie Chan este printre cele mai cunoscute din cinematografia internaţională. Pe Facebook, pagina actorului are aproximativ 63.000.000 de fani, dar numărul susţinătorilor săi nu se limitează cu siguranţă la cifra din această reţea de socializare.

Jackie Chan, născut în 1954, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi actori originari din Hong Kong, reuşind să-şi construiască o carieră de succes în filmele cu arte marţiale. În 2002, a câştigat un premiu Taurus pentru întreaga carieră la World Stunt Awards (Oscarurile în domeniul cascadoriilor) şi în acelaşi an a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

Jackie Chan a câştigat un premiu MTV Movie pentru întreaga carieră, în 1995, şi alte două premii MTV Movie pentru rolurile din prima şi a doua parte a seriei ‘Ora de vârf/ Rush Hour’. În 1999, a fost numit actorul anului la Hollywood Film Festival.

Printre filmele în care a jucat Jackie Chan se numără ‘Fracul magic’, ‘Ocolul Pământului în 80 de zile’, seria ‘Ora de vârf’, ‘Spionul din vecini’, ‘Karate Kid’ şi a asigurat vocea Maimuţei în seria ‘Kung Fu Panda’.

Click aici pentru salutul video al lui Jackie Chan pentru fanii din România


Ultimele stiri
România în Direct. Benzina spre 10 lei. Ne va doborî criza carburanților?

Prețul energiei electrice a crescut brusc cu până la 70% pe piețele spot din Europa. Scumpiri pentru cei…

CNSAS a publicat numărul angajaților Securității în fiecare județ. Peste 14.600 de cadre existau în septembrie 1988 |…

Limita de alcool pentru șampania franțuzească a fost crescută temporar. Căldura extremă a determinat o concentraţie mai mare…

Investigație Deutsche Welle: Un profesor de dansuri latino ar fi recrutat oameni pentru a comite atacuri în mai…

Incendiu la o hală din municipiul Brașov. Flăcările au cuprins două service-uri auto, o stație ITP și o…

Lecţii gratuite de prim ajutor, în Piaţa Universităţii din Capitală. Se vor prezenta tehnici de intervenţie în situaţii…

Începutul de an școlar începe cu o întrebare simplă „Cum a fost la școală?” și puterea micilor conversații…

Protest al transportatorilor rutieri din Serbia și Muntenegru, pe durata nederminată. Cer Uniunii Europene un regim special pentru…

Profesorii îşi pot depune dosarele pentru ocuparea funcţiilor de director sau director adjunct. Sunt peste 7.800 de posturi…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează