Confidenţialitate

Vechile cazinouri din România, bijuterii arhitecturale uitate de vreme (P)

În țara noastră există numeroase cazinouri lăsate să se degradeze cu trecerea anilor, care au ajuns într-o situație critică și pentru care autoritățile au făcut numeroase planuri de reabilitare în ultimii ani.

Încă din cele mai vechi timpuri, românii au apreciat jocurile de noroc, așa că nu e de mirare că în țara avem numeroase construcții impresionante care, pe vremuri, erau locul ideal pentru a te distra. Între timp însă, acestea s-au degradat, dar jocurile de noroc rămân în continuare populare în România, motiv pentru care grupul Kindred a înființat primul cazinou cu tematică românească, Vlad Cazino, inspirat din mitul lui Dracula, ce se bucură de un real succes.

În timp ce românii se distrează online, autoritățile fac planuri pentru reabilitarea unor clădiri istorice, care, pe vremuri, au fost cazinouri. Un exemplu în acest sens este și cazinoul din Constanța. Lucrările pentru reabilitarea să au început anul acesta, iar muncitorii au găsit inclusiv mesajul unor deținuți politici în zidurile cazinoului. Până la finalul anului 2022, cazinoul ar trebui să fie reabilitat și să recapete strălucirea de altădată.

Impresionanta clădire de la malul mării Negre a fost inaugurată în 1911, fiind construită în stil art-nouveau, fapt ce îi conferea o prestanță impunătoare, dar și un aer sobru. După câțiva ani glorioși, în care mari personalități i-au călcat pragul, cazinoul din Constanța a început să sufere. Mai întâi, în Primul Război Mondial, cazinoul a funcționat ca spital militar, dar apoi a fost bombardat de aviația germană. Cazinoul a fost reconstruit în anul 1928, dar în Al Doilea Război Mondial a fost bombardat de sovietici. Iar din anii ’50 a fost transformat în restaurant la parter, cu sală de cinematograf la etaj. Ultima renovare datează tocmai din 1986, dar în ultimii ani a arătat mai degrabă ca o ruină. Acum, autoritățile promit că fac tot posibilul să îi redea gloria de altădată.

Un alt cazinou din România care s-a degradat este cel din Vatra Dornei. Construit între 1896-1898, acesta este unul dintre cele mai vechi din România. Primarul Vatrei Dornei din acel moment a  mers în audiență la Franz Joseph pentru a face rost de bani pentru construcția cazinoului, iar acesta i-a dat aprobarea necesară. În plus, s-a făcut inclusiv o chetă publică. Replică a celebrului cazinou din Baden-Baden, din Germania, cazinoul din Vatra Dornei era o bijuterie arhitecturală, iar personalități marcante obișnuiau să îi treacă pragul. Totuși, comuniștii l-au transformat în club muncitoresc, iar Revoluția l-a prins în plin proces de restaurare. De atunci, pe zi ce trece, cazinoul din Vatra Dornei s-a degradat tot mai mult. Au fost făcute numeroase planuri pentru reabilitarea lui, dar lucrările avansează extrem de greu și nu se știe când își va putea recăpăta gloria de altădată. E clar însă că se va transforma în muzeu când va fi gata.

Cazinoul din Arad este și el în aceeași situație. Construit în stil neobaroc, cazinoul din Arad și-a schimbat adesea obiectivul activității, fiind fie sală de expoziții sau de evenimente, fie restaurant și club. După anul 1990, a ajuns în proprietate privată, dar a fost abandonat rapid. Pereții clădirii au fost distruși, geamurile au fost sparte și cazinoul a fost populat de oamenii străzii. În cele din urma, în 2017, cazinoul a fost vândut unui privat, iar din 2018 a început renovarea sa. În acest moment, proprietarul cazinoului din Arad este firma Arsat Industrie, care operează în domeniul producției aeronautice și spațiale. Până în acest moment au fost restaurate peste 4.000 de piese și lucrurile par a merge pe un făgaș bun. Proprietarii cazinoului spun că vor să-l transforme într-un complex cultural și să-l redea comunității. Deocamdată nu se știe când va fi gata cazinoul din Arad, dar este clar că aici lucrările de restaurare sunt în cel mai avansat stadiu.