Confidenţialitate


Vacanţă de neuitat pentru câştigătorul campaniei „Chiturile şi silicoanele Ceresit te trimit în vacanţă!” (P)


Achiziţionând produse Ceresit, Petrică Stanca a câştigat premiul cel mare al campaniei – un voucher pentru o vacanţă în staţiunea Port Aventura din Spania, pentru 4 persoane.

Campania s-a desfăşurat la nivel naţional atât prin intermediul comerţului modern, cât şi al celui tradiţional. În cursa pentru marele premiu al campaniei au putut intra toţi cei care au achiziţionat produse Ceresit în valoare de minimum 40 lei pe baza unui singur bon sau factură fiscală. Produsele participante la promoţie au fost chiturile de rosturi pentru gresie şi faianţă Ceresit CE 40 Aquastic şi Ceresit CE 33, precum şi siliconul sanitar TrioProtect Ceresit CS 25 Sanitary.

Norocosul câştigător s-a întors din vacanţă cu amintiri frumoase declarând că La Port Aventura a fost foarte frumos, iar copiii aproape că nu mai vroiau să plece. Am făcut multe poze şi ne-am întors cu bateriile încărcate, iar premiul oferit de Ceresit este pentru noi un semn că vom avea o casă nouă perfectă!’

‘Marca Ceresit are o frumoasă tradiţie de promoţii cu premii atractive. Ne bucurăm că şi în acest an avem un câştigător fericit şi mai mult, o familie fericită. Ceresit va continua să răsplătească încrederea clienţilor săi şi în perioada următoare’, a concluzionat Lavinia Ciurtin, Marketing Manager Divizia Adezivi ACB Henkel România.

Mai multe informaţii despre promoţiile Ceresit puteţi găsi pe www.ceresit.ro.


Ultimele stiri
Spectacol al României la Amsterdam | Lotul țării noastre a mai cucerit astăzi încă două medalii de aur…

Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord, scrie presa…

Elveția: Un om a murit și alți cinci sunt răniți, după ce au fost împușcați azi-noapte la o…

MApN: O altă dronă a ajuns în proximitatea frontierei cu România în această dimineață, două avioane F-16 ridicate…

Şedinţe la PSD/Consiliul Politic Naţional şi grupurile parlamentare se reunesc la Sinaia

Dinamo, ţinută în şah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă

Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează