Confidenţialitate

Vacanță 2021: Care sunt condițiile pentru călătoriile în Turcia

Turcia se numără între primele trei cele mai căutate destinații turistice de către români, cel puțin din punct de vedere al căutărilor online din ultima lună. Înainte însă de a alege să călătoriți în Turcia, trebuie să verificați cu atenție condițiile, să vă familiarizați cu HES Code și să vă asigurați că pașaportul este valabil cel puțin încă 150 de zile.

Intrarea pe teritoriul Republicii Turcia pentru cetăţenii români este permisă doar cu pașaportul, care trebuie să aibă o valabilitate de minimum 150 zile la momentul intrării în Turcia şi să dispună de cel puţin o filă goală.
La intrarea în Turcia trebuie să vă asiguraţi că vi s-a aplicat în paşaport ştampila de intrare în țară. Lipsa ştampilei de intrare poate conduce la aplicarea de amenzi şi/sau expulzare (până la finalizarea cercetării se consideră că s-a intrat ilegal).

Nu se permite intrarea în Turcia cu cartea de identitate românească, cartea provizorie de identitate românească sau buletin de identitate românesc. Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă!

Din 31 mai 2021, testul molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai trebuie prezentat de către persoanele care sosesc pe cale rutieră, aeriană sau maritimă și nu se va impune măsura carantinei, dacă acestea prezintă un document emis de autoritățile statelor de domiciliu prin care dovedesc faptul că au fost vaccinate și că au trecut 14 zile de la efectuarea vaccinului (schema completă a vaccinării) sau prezintă un document oficial care atestă că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni.

Persoanele care nu pot prezenta dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în țară sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii în Turcia.

Testele rapide antigen acceptate de autorităţile turce sunt cele emise în limba engleză de o unitate medicală certificată în statul de domiciliu. Testele efectuate la domiciliu/reședință şi care nu sunt însoţite de o certificare medicală NU sunt acceptate.

Dovada vindecării de COVID-19 în vederea exceptării de la obligația prezentării testelor negative sau a certificatelor de vaccinare poate consta în: rezultatul pozitiv al unui test tip PCR, adeverinţă emisă de instituţii medicale de stat sau private certificate în statul de domiciliu, semnate şi ştampilate, emise în limba engleză. Atenție! În vederea exceptării de la obligația măsurii de carantină sau a prezentării testelor negative sau a certificatelor de vaccinare, turiştii străini trebuie să prezinte o dovadă conform căreia au trecut cel puţin 28 de zile de la vindecare.

Persoanele care intră în Turcia, prin toate punctele de trecere a frontierei, pot fi supuse în mod aleatoriu unei testări tip PCR, efectuată de reprezentanți ai Ministerului Sănătății din Republica Turcia. Va fi permisă deplasarea către punctul de destinație pentru persoanele care au fost supuse testării aleatorii, iar în situația în care rezultatul testului va fi pozitiv, autoritățile competente vor acorda tratamentul necesar, în conformitate cu prevederile protocolului COVID-19 emis de Ministerul Sănătății.

De asemenea, persoanele care obțin un rezultat pozitiv la testarea aleatorie, precum și contacții acestora vor fi supuși măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, la adresa declarată. În situația în care persoanele în cauză vor efectua un test tip PCR în ziua a 10-a a carantinei, al cărui rezultat va fi negativ, măsura carantinei va fi suspendată. Persoanele identificate ca fiind purtătoare a mutației B.1.617 vor efectua o perioadă de carantină de 14 zile, care se va încheia cu efectuarea unui test tip PCR.

Începând cu data de 1 iunie 2021, în Turcia este interzisă circulaţia persoanelor atât în timpul săptămânii, de luni până vineri în fiecare zi în intervalul orar 22:00-05:00, cât şi în weekenduri, de sâmbătă seară începând cu ora locală 21:00 şi până luni dimineaţă la ora locală 05:00. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vaccinate cu ambele doze şi care au minim 10 zile de la doza de rapel a vaccinului anti COVID-19, precum şi minorii cu vârsta de până la 18 ani vor putea ieși din reședințe, dar le va fi în continuare interzisă folosirea mijloacelor de transport în comun. Restricțiile nu se aplică cetățenilor străini aflați pe teritoriul Republicii Turcia în scop turistic! Cetățenii străini aflați în Turcia în alte scopuri decât cel turistic nu sunt exonerați de la obligativitatea respectării restricțiilor menționate anterior.

În această perioadă, autoritățile turce au dispus ca restaurantele, cofetăriile, patiseriile și cafenelele să se redeschidă, urmând a oferi servicii în regim normal, cu respectarea unor norme de distanţare fizică şi limitare a numărului de clienţi, cu excepţia zilelor de duminică, atunci când aceste facilităţi vor oferi doar servicii de tip delivery. Programul unităţilor alimentare menţionate anterior va fi de luni până sâmbătă în intervalul orar 07:00-21:00. Magazinele alimentare și brutăriile rămân deschise și duminica, între orele 10:00-17:00.

În contextul pandemiei de COVID-19, autoritățile Republicii Turcia au condiționat utilizarea mijloacelor de transport rutier, aerian, feroviar sau maritim de pe teritoriul său, precum și accesul în spațiile de cazare (hoteluri, pensiuni etc.) și în centrele comerciale de deținerea unui cod de identificare unic, denumit HES Code. Acesta poate fi obținut de cetățenii străini prin trimiterea unui mesaj SMS la numărul 2023 (disponibil doar în Republica Turcia, iar pentru a fi validat, mesajul trebuie să fie transmis de pe un număr din rețeaua de telefonie mobilă turcă) cu textul „HES (spațiu) Cetățenia (spațiu) Seria pașaportului (spațiu) anul nașterii (spațiu) numele de familie”. Exemplu: „HES ROM 0555551112 1992 POPESCU”. De asemenea, codul HES poate fi obținut și anterior sosirii în Republica Turcia, prin intermediul aplicației de telefonie mobilă „Hayat Eve Sığar”, disponibilă în App Store și Google Play.

Informații actualizate despre condițiile de călătorie în străinătate puteți găsi în pagina special creată de Ministerul Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/travel-conditions/