Urmează-ți Visul | Mădălina: de la traiul pe străzi, la autoare de poezii – AUDIO

Primele modele ale oricărui copil sunt părinții lui. E și cazul lui Nicolae, tatăl Mădălinei, care, de 10 ani, își crește copilul singur.

E zidar de meserie, dar printre fierătaniile pe care le căra cu el la lucrări, avea mereu și câteva cărți. Spune că, prin intermediul cărților, a cunoscut lumea, din care altfel, nu prea a reușit să vadă prea mult.

Cu un dram de noroc, ar fi putut face mult mai mult decât zidărie. Are marele merit că și-a învățat fiica să scrie și să citească de la 5 ani, de pe vremea în care, chiar el o spune, trăiau ca niște “boschetari”.

Cu mare modestie, spune că este un antiexemplu pentru fiica lui, care spre deosebire de el, nu trebuie să își irosească talentul cu care a venit pe lume. Nicolae este, de cele mai multe ori, primul care citește poeziile Mădălinei.

Aveți o poezie preferată scrisă de ea? – Asta e cu cântec… Nu pot să spun ca am o poezie preferată. Cum să spun, sunt un critic subiectiv. Prima poezie a scris-o la 7 sau 8 ani. Nu era la școală încă”, își amintește Nicolae, tatăl Mădălinei.

Mădălina și tatăl ei locuiesc într-un centru social al Federației Caritas. Au un acoperiș deasupra capului și primesc o masă caldă în fiecare zi. Nicolae muncește tot în cadrul Federației și e un fel de om bun la toate. Duc un trai modest, dar spre deosebire de anii trecuți, nu au spaima zilei de mâine.

„Am venit în ferma asta cu 17 lei. Atât mai aveam. – Ultimii bani? – Da. – Nu aveați nici venit? – Aia era mai dureros. Măcar de pită… Trebuia să fac ceva.. Să mă predau eu, cum ar veni, la Direcția de Asistența Socială a Județului. Trebuia”, spune, cu durere, Nicolae.

A fost umilitor, dar necesar, pentru un bărbat care a trăit, cu greu, din munca lui. Doar că pe timpul crizei, zidarii nu prea își mai găseau de lucru în România și, ar spune cei mai mulți dintre noi, omul a făcut sacrificii pentru a-i asigura fiicei minimul necesar. Nicolae crede altceva…

„No sacrifice, vorba unui cântec. Deci, nu e un sacrificiu. E ceva normal! E normal ca copilul să fie pe primul loc! Nu am băut eu o bere, și ce? Am luat două cornuri la copil. Care e baiul? Nicio problemă. Nu e nimic extraordinar”, mărturisește, cu modestie, tatăl Mădălinei.

Și totuși, ceva e extraordinar. Încă de pe vremea în care dormeau pe te miri unde și trăiau de pe o zi pe altă, Nicolae și-a învățat fata să citească și să scrie. A fost o plăcere, spune el, pentru că și acum, sunt puține zilele în care nu citește măcar câteva pagini.

„Îmi mai cumpăram din ce bani aveam de buzunar. Până a zis tata să îmi facă un abonament la bibliotecă. Era gratis. Timp și chef să ai. Și de acolo, a fost Raiul. – Cât timp petreceați la bibliotecă? – Câteodată chiuleam de la școală și stăteam cam până se închidea. Asta era cam până la 9 seara. Oricum, treceau repede orele. – Și ce ați descoperit în cărțile astea? – Lumea, domnișoară. Cred că așa am descoperit lumea”, povestește Nicolae.

„- După BAC, ați mai studiat? Am vrut, dar m-am oprit. – Ce ați fi vrut să studiați? – Jurnalistică. Era o singură școală în toată țara și era o școală de politruci. Am participat la câteva cursuri, mai așa… pentru că nu aveam voie oricare acolo. – V-ați dus la cursuri fără să fiți înscris? – Da, de curiozitate. Și m-am lămurit rapid”, își amintește Nicolae.

Cu ceva mai multă tenacitate și puțin noroc, Nicolae nu ar fi ajuns zidar. Spune cu modestie că fiica lui, Mădălina, i-a pus ordine în viață. Chiar dacă, de la un punct încolo, nu i-a fost ușor să o crească singur.

„Nu înțelegeam motivul conflictului dintre ei. Și e un conflict care a durat. Încerca să mă încurajeze. Chiar și când a plecat mama, îmi spunea <<Mădă, stai liniștită. Mama ta a plecat, dar ea te iubește>>. Tu pe el, cum îl ajutai? – Habar nu am. Nu știu dacă am reușit vreodată să îl ajut”, spune Mădălina.

„I-am spus mereu că eu sunt un antiexemplu. Ideea ar fi să nu facă ce a făcut taică-su. Să nu fie fricoasă de viață, pentru că eu așa am ajuns. Într-un fel ea… Ea este salvarea mea. Ea m-a salvat pe mine”, mărturisește, cu lacrimi în ochi, tatăl Mădălinei.

Nicolae are un scop în viață. Acela de a se asigura că fiica lui nu își irosește talentul cu care a venit pe lume. Dar uneori, pe lângă talent, e nevoie și de puțin ajutor. Ajutor pe care tatăl Mădălinei nu l-a cunoscut în copilărie. Nu și-a îndeplinit visurile, dar mai are o șansă: să vadă împlinite visurile fiicei lui.

Mădălina vrea să devină profesoară și scriitoare. Talent ar avea destul. Dar să termini o facultate când locuiești într-un centru social, nu e ușor.

Îndoieli de pseudopoet

de Mădălina Aldescu

„Cauți drumul?
Cauți lumina?
Ai pierdut timpul?
A cui e vina?

Rămâne nisipul,
Îți seacă marea?
Înveți să iubeşti,
Dar nu mai ştii calea?

Nu ştii unde-i rima?
Ți-ai pierdut visul?
Poate răspunsul
Nu mai e scrisul.

Totul e-un dans
Cu un creion.
Pianul mai cântă
Un semiton.

Te doare secunda,
Te doare minutul?
Prezentul e-aici
Aspiră trecutul.

Şi dacă nu-i bine?
Dar dacă ar fi?
Poate o literă
Să-nsemne o zi?

Împrăştie îndoiala,
Nu-i urma cursul,
Azi numai arta
Mai e răspunsul.

Încă rătăceşti?
Te simți încă rupt?
O literă atinsă
E-un nou început.

Banalități surde,
Un glas cu ecou:
Tu rupe-i lanțul
Şi-nvie din nou!”





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS