Confidenţialitate


Un pasager United Airlines a reclamat că fost înțepat de un scorpion


Un pasager United Airlines a reclamat că fost înțepat de un scorpion

Compania americană United Airlines este din nou în centrul unui scandal.

Un pasager a reclamat că fost înțepat de un scorpion, în timp ce zbura de la Houston la Calgary – relatează CNN.

Scorpionul a căzut din compartimentul de deasupra scaunului de la clasa Business unde Richard Bell servea prânzul, a povestit soţia acestuia, Linda.

“Soţul meu a simţit ceva în păr. L-a scos din păr şi a căzut pe masă. Când l-a apucat de coadă, l-a înţepat”, a spus ea pentru CNN.

Femeia a explicat că Bell a încercat să împingă scorpionul de pe tavă, iar acesta a aterizat pe culoarul dintre scaune, atrăgând atenţia unui alt pasager care a strigat : “Dumnezeule, un scorpion”.

Însoţitoarele de bord au prins rapid animalul şi l-au aruncat la toaletă.

“Însoţitorii noştri de bord au ajutat un pasageri care a fost înţepat de ce pare să fi fost un scorpion, la bordul unui avion, săptămâna trecută”, a anunţat United Airlines într-un comunicat.
Linda Bell a mai povestit că un alt pasager i-a dat soţului ei un medicament antihistaminic.

“Echipajul nostru a consultat imediat un medic MedLink aflat la sol, care a ghidat (însoţitorii de bord- n.r.) pe parcursul incidentului şi a dat asigurări echipajului că nu îi pune viaţa în pericol” pasagerului, se adaugă în mesajul companiei.

Personal medical a aşteptat aeronava la aterizarea pe aeroportul Calgary pentru a prelua bărbatul înţepat.

Nu este clar cum a ajuns scorpionul în avion. Înainte de cursa către Calgary, avionul zburase din Costa Rica la Houston.

Astfel de incidente sunt rare, dar nu fără precedent. Un scorpion a înţepat o femeie în 2015, la bordul unei curse de la Los Angeles la Portland, Oregon.

Incidentul a avut loc în aceeaşi zi în care un alt pasager al United Airlines, care urma să zboare de la Chicago, a fost dat jos cu forţa din avion.

Scandalul a rezonat în întreaga lume, utilizatorii reţelelor sociale din Statele Unite, China şi Vietnam cerând boicotarea celui de-al treilea mare operator aerian american, în funcţie de traficul de pasageri, şi oprirea practicii de suprarezervare a locurilor.

Acţiunile United Continental au închis miercuri în scădere cu 1,1%, iar marți au coborât cu 4,4%.


Ultimele stiri
Termocentrala Progresul, oprită începând din 22 august din cauza unei avarii majore pe Magistrala Berceni. Va fi repornită,…

SONDAJ: Cât economisesc românii în fiecare lună. Un sfert dintre respondenți nu reușesc să pună deoparte niciun leu…

Plafon de 20% pentru bonusurile acordate bugetarilor, prevăzut în noua lege a salarizării. În ce domenii se aplică…

Baia Mare. Deținut evadat în urmă cu două zile, prins de polițiștii maramureșeni. Bărbatul intenționa să plece din…

Legea salarizării unitare: pragul de referință scade la 4.000 de lei. Modificări pentru profesori și personalul medical |…

Bihor: A fost reținută femeia care i-ar fi injectat acid hialuronic unei tinere într-un salon clandestin. Mai multe…

Restricții temporare de circulație în Bulgaria pentru camioane. Atenționarea MAE pentru românii care intenționează să călătorească în țara…

ANM. Temperaturi deosebit de ridicate în următoarele zile în toată țara. Maximele vor ajunge la 40 de grade…

Cristian Bușoi: 7.200 MW, vârf de consum estimat azi. Datorită vântului, România va importa mai puțină energie electrică…

CNAS anunță un nou concurs pentru funcții de directori. Doar jumătate din posturile scoase la concurs au fost…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează