Confidenţialitate


Un fotograf român surprinde viața triburilor din Tanzania – GALERIE FOTO


Un fotograf român surprinde viața triburilor din Tanzania – GALERIE FOTO

Fotograful român Vlad Cioplea a petrecut 20 de zile în Tanzania, alături de triburile Maasai, Bushman şi Tatoga, prilej cu care le-a surprins stilul de viață în imagini.

“Am plecat în Tanzania pe 12 octombrie, o coincidență frumoasă pentru că atunci se sărbătorește Columbus Day, ziua exploratorilor. Am plecat în Tanzania în expediția foto pentru că de mic am fost atras de țările cu o cultură puternică, de triburi, de animale sălbatice. […] Am petrecut în Tanzania aproape 20 de zile, dar mi-aș fi dorit să pot sta mai mult, ca să cunosc oamenii mai bine”, a spus Vlad Cioplea pentru redbull.com.

În timpul petrecut alături de tribul Maasai, fotograful a aflat că aceștia suportă circumcizii dureroase încă de la vârsta de şapte sau, cel mult, 14 ani, după care sunt obligaţi să îşi părăsească locuinţele pentru o perioadă de trei luni, timp în care trebuie să înveţe cum să supravieţuiască pe cont propriu în sălbăticie. Îmbrăcaţi în negru şi cu semne tribale albe desenate pe feţe, aceşti tineri sunt numiţi “Nyangulo”. Întoarcerea lor acasă este considerată o sărbătoare, pentru care familiile lor sacrifică vaci şi capre.

Un alt trib pe care l-a întâlnit Cioplea a fost Bushman, ai cărui membri obişnuiesc să fumeze marijuana şi de la care fotograful a învăţat metode de vânătoare. “Deşi au insistat, nu am putut să mănânc carne de maimuţă. Însă, m-au învăţat cum să găsesc miere de albine sălbatică în copaci, foarte repede”, a spus fotograful român pentru tabloidul britanic Daily Mail.

De asemenea, românul a întâlnit și tribul Tatoga, asemănător tribului Maasai. Cei mai mulţi oameni pe care i-a cunoscut erau fierari şi fermieri şi, astfel, Cioplea a avut ocazia să vadă cum forjează băştinaşii vârfuri de săgeţi cu otravă.

 

Vlad Cioplea speră să călătorească şi în America de Sud, Peru sau Chile, pentru a descoperi cum trăiesc triburile semi-nomade din acea regiune a lumii.

ganduri tanzania

”Gânduri”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

surorile tanzania

”Surorile”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

vanatorul vlad cioplea

”Vânătorul”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

zambet vlad cioplea tanzania

 ”Zâmbet”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

speranta vlad cioplea tanzania

”Speranță”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

mestesuguri vlad cioplea tanzania

”Meșteșuguri”,  fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

lumina vlad cioplea tanzania

”Lumină”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

eroul vlad cioplea tanzania

”Eroul”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

putere vlad cioplea tanzania

”Putere”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

satul vlad cioplea tanzania

”Satul”, fotografie realizată de Vlad Cioplea în Tanzania

Foto: vladcioplea.ro


Ultimele stiri
Radu Marinescu, înaintea ședinței BPN al PSD: „Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă…

UDMR vrea la guvernare, dar nu cu oricine, spune Csoma Botond: „ar fi destul de dificil să intrăm…

Proteste ale elevilor în Franța: părinți și profesori se alătură manifestațiilor. Proteste și în Belgia | AUDIO

Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân închise până cel puțin la mijlocul lunii octombrie. România va…

Sunt parlamentari din PSD care au semnat pentru suspendarea lui Nicușor Dan, spune purtătorul de cuvânt al AUR…

Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat cercetătorului Francis Halzen „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCub”

Spania: Violențe la Barcelona, în timpul protestelor pentru dreptul la locuință. Aproximativ 30 de polițiști au fost răniți,…

OMS: Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale unor experiențe similare în copilărie. Urmările se…

Două nave de marfă, lovite de drone în Marea Neagră, în apele Bulgariei. Una s-a scufundat, iar cealaltă…

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă cu preţuri foarte…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează