Confidenţialitate


Un fost director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării a fost arestat


Un fost director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării a fost arestat

Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării – Iulian Gherghe a fost arestat preventiv. Acesta este acuzat de procurori că în noiembrie 2018 ar fi sustras aproape 180.000 de dolari din banii instituţiei.

Potrivit G4Media, Generalul în rezervă a ținut banii într-un seif, iar apoi și-a cumpărat un teren în Corbeanca pentru a-și construi o casă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta a fost reţinut vineri şi arestat preventiv sâmbătă. Acesta şi-ar fi însuşit fără drept, pe 27 noiembrie 2018, suma de 179.470 dolari din fondurile DGIA, scop în care a falsificat şi folosit mai multe înscrisuri.

“La data de 26.03.2021 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru o durată de 24 de ore, faţă de inculpatul G.I.C., fost director adjunct al DGIA, în dosarul nr. 11/P/2021, în care acesta este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal; fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal; fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal; uz de fals, prevăzută de art. 323 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal”, potrivit unui comunicat de presă.

Sesizarea Parchetului Militar a fost făcută de către conducerea DGIA.

 


Ultimele stiri
Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…