Confidenţialitate


Un desen de Leonardo da Vinci, vândut pentru aproape 9 milioane de lire sterline


Un desen de Leonardo da Vinci, vândut pentru aproape 9 milioane de lire sterline

Intitulat “Capul unui urs”, un desen semnat de Leonardo da Vinci a fost adjudecat, joi seară, pentru 8,85 de milioane de lire sterline la o licitaţie organizație organizată de casa Christie’s la Londra.

Lucrarea, care a fost expusă la New York şi Hong Kong înainte de a fi scoasă la vânzare, era estimată între 8 şi 12 milioane de lire sterline.

Joi seară, desenul a fost vândut pentru 8.857.500 de lire sterline.

Măsurând 7 cm x 7 cm, desenul este descris drept „una dintre cele mai importante lucrări ale Renaşterii, care se află încă în colecţie privată”.

Opera a fost deţinută de unii dintre cei mai renumiţi colecţionari în domeniul marilor maeştri de-a lungul multor secole.

Tot la licitaţia de la Londra, prima organizată cu prezenţă fizică în ultimul an, și-a mai găsit cumpărător o bucată monolitică dintr-un meteorit găsit în 2000 în apropiere de Fukang (China), contra sumei de 420.000 de lire sterline.

De asemenea, un manuscris al lui Isaac Newton din 1694, cu note ale matematicianului şi astronomului scoţian David Gregory, a fost adjudecat contra sumei de 1,7 milioane de lire sterline, dublu faţă de estimarea iniţială.


Ultimele stiri
Germania, solidară cu România și Bulgaria după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră

Cum ar putea arăta cabinetul Niculescu. Adrian Zăbavă: „Un guvern combinat între miniștri politici și persoane tehnocrate”; „e…

Percheziții în București la suspecți care ar fi înșelat vârstnici | AUDIO

Iași: Mii de pelerini au ajuns în oraș pentru hramul Sfintei Parascheva. 1.500 de voluntari îi vor sprijini…

PNL și USR sesizează CCR privind numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune. Dimitriu: PSD și AUR…

Novak Djokovic a câștigat al 102-lea titlu din carieră, după abandonul lui Alex de Minaur la Beijing

Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează