Confidenţialitate


Un conductor electric defect, cauza incendiului de la Palatul Administrativ din Suceava


Un conductor electric defect, cauza incendiului de la Palatul Administrativ din Suceava

Incendiul care a cuprins ieri Prefectura Suceava a plecat de la un conductor electric defect aflat într-un grup sanitar de la mansarda clădirii.

Faptul că mansarda era construită din lemn a făcut ca focul să se extindă foarte rapid.

Din comisia de anchetă au făcut parte reprezentanți ai Poliției Criminalistică, specialiști în rețele electrice, dar și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Aceștia au arătat că un alt factor favorizat a fost vântul puternic, care a dus la generalizarea incendiului.

Evaluarea preliminară a clădirii a dus la concluzia că parterul și primul etaj sunt puțin afectate, ceea ce ar face posibil, ca în perioada imediat următoare, spațiile de la nivelul parterului să poată fi reutilizate.

Între timp, angajații Prefecturii și ai Consiliului Județean Suceava vor fi mutați în alte sedii existente sau pe care le vor închiria.

Deocamdată, nu se știe care este valoarea pagubelor, dar aceasta va fi stabilită zilele următoare.

Incendiul de la Palatul Administrativ, clădire construită la începutul secolului trecut, a izbucnit sâmbătă dimineață și a fost stins abia după 7 ore.

Pentru a lichida incendiul, la fața locului s-a intervenit cu 18 autospeciale, misiunea dovedindu-se extrem de dificilă.


Ultimele stiri
Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează