Confidenţialitate


UEFA ar putea renunța la departajarea prin golurile marcate în deplasare


UEFA ar putea renunța la departajarea prin golurile marcate în deplasare

Regulamentul fotbalului din Europa s-ar putea schimba radical și s-ar putea renunța la avantajul golurilor marcate în deplasare.

Antrenorii cluburilor de top de pe continent s-au reunit pentru a solicita UEFA renunțarea la această regulă, motivând că este învechită, iar în prezent înscrierea unui gol pe terenul adversarelor nu mai este atât de dificilă.

La întâlnirea anuală a tehnicienilor de la Nyon, participă nume mari, ca Jose Mourinho de la Manchester United, Carlo Ancelotti de la Napoli, Julen Lopetegui de la Real Madrid, Thomas Tuchel de la Paris Saint-Germain sau atualul și fostul tehnician al lui Arsenal, Unai Emery și Arsene Wenger.

Ei i-au înmânat mai multe cereri secretarului general al UEFA – Giorgio Marchetti, care a confirmat că acestea vor fi analizate foarte curând.

Regula golului în deplasare a fost adoptată în 1965 în fosta Cupa Cupelor, iar până atunci, în cazul egalității în dublă manșă, se juca încă un meci pe teren neutru sau se trăgea la sorți învingătoarea.

Totodată, antrenorii marilor cluburi vor ca perioadă de transferuri să fie aceiași în toată Europa și să se închidă înaintea începutului de sezon.


Ultimele stiri
Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează