Confidenţialitate


UEFA a luat decizii importante pentru fotbalul european


Comitetul Executiv al UEFA a luat cateva decizii importante care vor intra in vigoare in curand in fotbalul european. Astfel, incepand din sezonul 2015 / 2016, finalistele cupelor nationale nu vor mai accede in Europa League daca echipa castigatoare a trofeului ocupa si un loc in Liga Campionilor. In aceasta situatie, pozitia din preliminariile cele de-a doua competitii a continentului va reveni formatiei cea mai bine clasata pe un loc neeuropean. Amintim, in primavara, UEFA a decis ca echipa castigatoare a Europa League sa intre in anul viitor direct in grupe fara sa mai conteze locul din campionat.

In fine, ‘liliputana’ federatie de fotbal din Gibraltar va avea acum locuri in Liga Campionilor si Europa League desi dominionul britanic are sub 7 km patrati si mai putin 30.000 de locuitori, adica nici cat sa umple un stadion dintr-o capitala europeana.

Tot vineri, UEFA a anuntat si lista celor 32 de natiuni care si-au depus candidatura pentru a organiza cate un meci de la Euro 2020, editie ce va avea loc in 13 orase din tot atatea tari. Romania arunca si ea Arena Nationala in lupta, iar printre propunerile mai ‘exotice’, putem enumera Erevan in Armenia, Baku in Azerbaidjan, Ierusalim in Israel sau Astana in Kazahstan. In schimb, Spania, ca sa fie sigura ca prinde un loc, si-a ‘pus la bataie’ 4 orase – Madrid, Barcelona, Valencia si Bilbao. Ibericii nu au mai gazduit o competitie fotbalistica de mare amploare din 1982. Semifinalele si finala Euro 2020 se vor juca intr-un singur oras din lista finala, care va fi anuntata oficial in septembrie anul viitor, la urmatorul Comitet Executiv al UEFA.

Pana atunci, in actuala adunare de la Dubrovnik in Croatia, cele 54 de Federatii membre au ajuns la un acord de principu, pentru disputarea Cupei Mondiale din 2022 in perioada iernii. Presedintele Michel Platini anunta ca va comunica punctul de vedere al forului sau, in octombrie, la Comitetul Executiv al FIFA, prezidat de Joseph Blatter. Motivul este unul clar: tara gazda va fi Qatarul unde in timpul zilei temperaturile pot ajunge si la 50 de grade Celsius. Sep Blatter a fost criticat permanent dupa votul ce a ales statul arab, insa seful fotbalului mondial s-a plans de curand ca guvernele Europei au influentat mult, fiindca au interese economice importante legate de Qatar. Daca mondialul de peste 9 ani va fi mutat in iarna, majoritatea campionatelor vor trebui sa-si modifice din timp sistemul de desfasurare, pentru a se adapta pana atunci.


Ultimele stiri
Spectacol al României la Amsterdam | Lotul țării noastre a mai cucerit astăzi încă două medalii de aur…

Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord, scrie presa…

Elveția: Un om a murit și alți cinci sunt răniți, după ce au fost împușcați azi-noapte la o…

MApN: O altă dronă a ajuns în proximitatea frontierei cu România în această dimineață, două avioane F-16 ridicate…

Şedinţe la PSD/Consiliul Politic Naţional şi grupurile parlamentare se reunesc la Sinaia

Dinamo, ţinută în şah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă

Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează